h1

Aurul Dacic

december 15, 2018

Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea este pură întâmplare.

Compania americană Chevron făcând prospecţiuni pentru gaze de şist în zona Sarmisegetuzii a găsit o mare cantitate de aur a cărei valoare este estimată la 750 miliarde de euro. Istoricii presupun că aurul a fost al regelui dac Burebista. În cele de mai jos prezentăm titlurile principalelor ştiri difuzate de Agenţia de presă Rador legat de acest caz:

arany

  • Chevron susţine că aurul le aparţine potrivit contractului off shore încheiat cu guvernul român. România va primi o redevenţă de 15%.
  • Preşedintele PNL Ludovic Orban a depus o plângere penală la DIICOT împotriva prim-ministrului Viorica Dăncilă pentru înalta trădare din cauza semnării contractului cu Chevron.
  • PPDD susţine că aurul aparţine poporului, în consecinţă fiecare cetăţean să primească o cotă parte egală din aurul dacic.
  • Guvernatorul Băncii Naţionale avertizează că intrarea aurului dacic în circuitul economic va genera o inflaţe galopantă, motiv pentru care propune depozitarea acesteia la Banca Naţională.
  • Olguţa Vasilescu anunţă majorarea salariului minim pe economie, precum şi a pensiilor cu 70%.
  • Istoricul Lucian Boia spune că Burabista nici nu a existat, povestea lui este doar una din miturile pe care s-a construit statul român modern.
  • UDMR solicită ca parlamentul să adopte o lege privind inexistenţa regelui Burebista şi declararea ca nulă a teoriei continuităţii daco-romane.
  • Istoricul maghiar Romsics Ignác declară că Burebista a fost de fapt Bura Pista, un şef de trib al maghiarilor care a descălecat în Transilvania, ca atare aurul ar aparţine statului maghiar.
  • Bogdan Aurescu câştigă procesul cu Chevron la Tribunalul de la Haga. România are aurul!
  • Preşedintele PNL Ludovic Orban a depus o plângere penală la DNA împotriva lui Liviu Dragnea. El susţine că aurul este de fapt al preşedintelui PSD care provine din acte de corupţie şi a fost ascuns la Sarmisegetuza.
  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa de azi a retrocedat aurul dacic lui Iulian Rădulescu al II-lea, împăratul romilor.
Reklámok
h1

Jurnal smila nr. 80. Cartofi umpluţi cu “dă toatie”

október 26, 2017

Azi iarăşi am fost creativ (un pic nu sunt atent, şi imediat încep să născocesc o mâncare). Recunosc, inspiraţia mi-a venit de la o postare de pe facebook, dar reţeta am „personalizat” în aşa hal că nici mama ei de mâncare nu ar mai recunoaşte.

receptem

Ingrediente:

  • 500 gr. carne de porc (pulpă, dacă se poate) tocată;
  • O ceapă;
  • Un ardei gras;
  • Jumătate de ardei iute (cantitatea depinde cât de iute este);
  • 250 gr. de ciuperci;
  • Aproximativ 200 gr. de brânză mozzarela;
  • Trei cartofi mai mari (sau patru mai mici);
  • două roşii;
  • 4-5 căţei de usturoi;
  • O lingură de parmezan răzuit;
  • sare, piper, boia dulce, cimbrişor (merge şi cu cimbru, dacă nu găsiţi), curcuma, rozmarin.

Mod de preparare:

Curăţăm cartofii, le spălăm şi feliem în felii subţiri (nu chiar ca şi chipsuri, dar cam la un milimetru), dacă avem feliator, cu atât mai bine. Punem cartofii într.un vas termorezistent, stropim cu ulei de măsline, sare, piper şi parmezan. Frecăm ca să cuprinde comdimentele şi uleiul pe ambele părţi, după care aşezăm feliile de cartofi în aşa fel ca să căptuşească vasul termorezistent. Astfel punem în cuptor preîncălzit (la 180 grade C.) pentru 15 minute. Între timp curăţim ceapa şi usturoiul, tăiem mărunt. Curăţim, spălăm şi tăiem cuburi ciupercile şi roşiile. Le spălăm şi tăiem mărunt ardeii (cel gras şi cel iute). Răzuim (la gaura mai mare) mozzarela.

Călim ceapa şi usturoiul, aruncă, peste ei carnea, amestecînd tot timpul, adăugăm ardeii, ciupercii şi roşiile (în această ordine). Cînd este aproape gata, umplem vasul căptuşit cu cartofii, care s-au prăjit deja un pic. Punem vasul înapoi în cuptor pentru 40 de minute. Este delicios

h1

Jurnal SMILA 79. Numai să nu se ia lumina

augusztus 30, 2017

S-a stins lumina în cel mai frumos stadion de lux din lume (potrivit clasamentului publicaţiei Footballs Top Ten), în Arena Pancho, din Felcsút. Din fericire nu pentru totdeauna, dar în momentul cel mai nepotrivit: duminică, în timpul meciului dintre echipele de fotbal Videoton şi Ferencváros T.C. Din cauza unei furtuni s-a produs o pană de curent şi timp de o oră meciul a fost suspendat, stadionul de lux cu 3500 de locuri într-o comună cu 1800 de locuitori s-a scufundat în beznă.

Pancho áramszünet

Noroc, că şeful nu a fost acolo, aşa că securitatea lui nu a fost pusă în pericol. Sigur, i-ar fi plăcut să meargă, că îi place fotbalul. Este şi jucător legitimat la echipa din Felcsút (că unde să joace omu’, dacă nu în echipa localităţii de unde se trage). Dar nu a avut timp. S-a pregătit să primească pe Putin. Şi el a venit la meci. Dar noroc că la judo, nu la fotbal. Acuma, fiecare şef de stat cu sportul lui preferat, nu-i aşa?

Şefu’ are multă treabă, dar se descurcă. Putin a fost a doua oară numai în anu’ ăsta, dar au mai fost şi Erdoğan, Abdul Al-Sisi şi Netanyahu. Mari oameni de stat toţi. Ăştia ştiu ce-i aia politeţe, nu ca nesimţiţii ăia din Bruxelles. Dar las’ că şeful ştie cum să trateze pe îngâmfaţii aia. A făcut nişte afişe mari pentru vreo 80 miliarde de forinţi pe care a scris „Să oprim Bruxellesul !” şi a împânzit toată ţara. A avut mare succes, ca şi afişele ăia contra lui Soros. Şi aia a mers bine, dar după două săptămâni a trebuit să luăm jos că au fost aici campionatele mondiale ale sporturilor pe apă. Totuşi, nu ar fi dat bine, să vadă toţi ăia, care nu ştiu cum e treaba pe aici. Dar ideea a fost bună. Habony ăsta e un geniu. Da, nu ştii? Habony Árpád, este un fel de consilier în comunicare şi pe media a şefului. Oficial nu lucrează nicăieri, dar e milionar. El construieşte strategia de comunicare pentru şefu’. Merge foarte bine. Media publică e a noastră, Népszabadság a fost desfiinţat, presa de opoziţie s-a retras pe bloguri şi pe câteva portaluri, dar o să avem noi grijă şi de aia.

Şefu’ s-a gândit la tot. Ce a mai rămas de la stat a dat la oamenii noştrii, restu’ a naţionalizat şi după aceea a dat tot la oamenii noştrii. Acuma toţi mari investitori sunt ai noştrii: Garancsi, Demján, Vajna, Mészáros Lőrinc, asta ultimul e prietenul din copilărie a şefului, acum primar la Felcsút, aşa că am rezolvat şi cu banii.

Mai trebuie să facem un pic de ordine între societăţile civile finanţate de Soros şi vom fi gata. Stăm la guvernare încă vreo 100 de ani, dacă nu mai mult.

Numai să nu vine cumva o furtună să ni se ia lumina, ca la Arena Pancho că rămânem dracului în beznă cu toţii.

h1

Jurnal SMILA nr. 78. Contele Boni şi războiul mondial

június 25, 2017

Opereta Silvia, prezentată de Opera din Craiova

Am crescut într-un mediu preponderent unguresc. Deşi opereta nu era muzica generaţiei mele, totuşi nu am putut (dar poate că nici nu am vrut) să evit să cunosc cele mai populare şlagăre de operetă. A fost un moment al chefurilor din tinereţe, când această muzică ne-a exprimat cel mai bine emoţiile. Atunci am cântat cu frenezie versurile despre Hajmási Péter şi Hajmási Pál, despre barometrul care indică vreme ploioasă, motiv pentru care noi chefuim de zor şi sărim în contrabas (povestea, se pare că nu este o pură ficţiune, un nabab budapestan s-ar fi aruncat – la propriu – în contrabasul lăutarului, pentru că nu i-a convenit cum a interpretat un anumit cântec).

Silvia

În fine, tot ce am înţeles eu din operetă, este că e o muzică melodioasă, proaspătă, tocmai bună pentru o distracţie neumbrită de problemele realităţii. Opereta creează o lume iluzorie şi idilică. Muzica, dansul, umorul sunt de apreciat doar pentru valoarea lor intrinsecă. Este o manifestare l’art pour l’art prin excelenţă. Nu aştepţi de la o operetă să-ți dea răspunsul la întrebarea a fi sau a nu fi. Dacă spectacolul în sine este de calitate, atunci opereta este bună, dacă nu, atunci degeaba apelează la mesaje filozofice, la dramatizarea acţiunii, tot mediocră va rămâne. Trebuie să acceptăm că Strauss, Kálmán sau Zerkovitz nu sunt Michelangelo, Shakespeare sau Schopenhauer.

Opereta Silvia, a lui Kálmán Imre, reprezintă piesa emblematică a operetei maghiare (sau mai bine spus: a monarhiei austro-ungare). Are toate ingredientele succesului, valsul wienez, ceardaş-ul unguresc, o piesă fără patetism sau soluţii nenaturale, e ca o poveste populară foarte frumoasă despre puterea dragostei, care mătură din cale şi cele mai rigide convenţii sociale. Cel puţin asta am înţeles eu din Silvia până acum.

Dar aparent lucrurile se schimbă. Fiind un consumator ocazional de cultură, m-am obişnuit cu faptul că creaţiile artistice clasice sunt reinterpretate (câteva piese de teatru seamănă doar ici-colo cu originalul), operele lui Verdi şi Bizet se cântă în costumaţie contemporană etc. Nu am nicio problemă cu acest fenomen. Dimpotrivă îmi plac experienţele noi, care mă obligă să abandonez clişeele clasice şi să interpretez eu, personal şi pentru mine marile creaţii ale omenirii. Totul este bine, până când ajungem la operetă. Ei bine, aici nu merge. Pentru că, dacă încep să meditez pe o muzică spumoasă şi antrenantă asupra părții întunecate a caracterului uman, a rigidităţii şi anacronismului Monarhiei care tocmai se prăbuşeşte aşijderea Ducelui Cecilia în Abazia, atunci s-a pierdut şi distracţia şi mesajul de substanţă al regizorului.

Or, interpretarea lui Kürthy András (din Ungaria), cel care a regizat opereta Silvia prezentată ieri (24 iunie) la Teatrul de Stat din Oradea de către Opera din Craiova, exact acest lucru a făcut. A dramatizat şi a contextualizat Silvia (gândindu-se probabil la cei 100 de ani scurși de la primul război mondial), creând un contrast inutil între şlagărele plăcute de operetă şi mesajul artistic nesusţinut de mijloace artistice.

Ceea ce este păcat, pentru că actorii au cântat şi au jucat bine. Narcisa Brumar în rolul Silviei a fost constantă şi foarte concentrată, a cântat frumos, convingător şi în acelaşi timp nu a ieşit din rolul divei fermecătoare. Laurenţiu Nicu s-a simţit bine în rolul Contelui Boni, personajul boem, uşuratic, iubăreţ şi distrat, ca şi cum rolul ar fi fost croit pentru el. O voce absolut extraordinară – cu accente dramatice – am cunoscut ascultându-l pe Bogdan Zahariea în rolul Prinţului Edvin. Foarte bune au fost de asemenea şi Edit Mag şi Noemi Modra în rolurile Ducesei Cecilia, respectiv al Contesei Stázi. Am apreciat umorul şi talentul actoricesc al lui Dan Cornescu în rolul domnului Feri şi desigur nu putem să nu-l amintim pe Gabriel Marciu în rolul lui Miska.

h1

Jurnal SMILA nr. 77 Despre proteste

február 12, 2017

Vine Gyuri la partid înfrigurat, răguşit şi cu banderolă: rezist. Şi într-adevăr. A băut şase Unicum unu după celălalt şi a rezistat. Apoi vine şi Pista. Tot de la demonstraţie, dar de la celălalt. Că noi la SMILA suntem echidistanţi şi nu putem să ştim cine va câştiga şi e bine să avem oameni în fiecare tabere.

Începem şedinţa. Zice Gyuri că e rău. Au abrogat ordonanţă, au dat jos pe ministru, dar ăştia tot mai luptă să dea jos Guvernu’. „Pe ăştia nu-l satură nici Soros.”. Da’ de ce trebuie dat jos Guvernul? – întreb eu ca prostu’. Preventiv – zice Gyuri – nu cumva să facă ceva. Ce? (eu) Orice, nu contează.(el)

ittas

Eu nu sunt alcoolic. Alcoolicii merg la dezintoxicare, eu mă duc la distracţia

După aia spune Pista că e bine. E adevărat, că a fost înjurat, că are jachetă galbenă cu o dungă albastră (a primit de la suedezi să zicem ca donaţie încă în ’90, e adevărat că a trebuit să meargă după ea până la Stockholm) şi că are accent unguresc şi unu a spus că seamănă cu Soros, dar tot e bine, că avea unu o butelcuţă cu pălincă şi aşa s-au mai încălzit. Şi mâine trebuie să meargă înapoi.

Punctele de vedere fiind expuse, am trecut la redactarea comunicatului de presă: SMILA a luat act cu îngrijorare despre scăderea temperaturii în diferite pieţe ale capitalei, astfel nefiind asigurate condiţii optime pentru proteste. Totodată SMILA constată cu satisfacţie că frigul nu afectează calitatea băuturilor spirtoase.

h1

Jurnal SMILA nr. 76. Cotlet Esterházy cu risotto (varianta leneşului)

november 26, 2016

În ultima vreme nu am mai postat reţete. Pe de o parte – recitind reţetele mele – am ajuns la concluzia că este un lucru copilăresc să mă laud cu ce am gătit, pe de altă parte nici nu am mai făcut mâncăruri deosebite (ce poate fi interesant în şniţel vienez de exemplu?). Azi însă datorită lenei mele care mă caracterizează de mic, am reuşit ceva original, şi chiar foarte gustos.

Ingrediente:

  • 500 gr. carne de vită (eu rasol am cumpărat, dar cred că sunt la fel de bune şi muşchii sau pulpa);

  • trei cepe;

  • un morcov (mai mare);

  • un ardei gras (gogoşar);

  • 200 ml. de vin;

  • 250 gr. de orez;

  • 50 gr. de unt, o bucată mică de caşcaval (cca. 20 de grame);

  • 3-4 căţei de usturoi;

  • făină;

  • muştar, oţet balsamic;

  • condimente: sare, piper, boia, ardei iute, cimbrişor, rozmarin, chimen)

Iniţial am vrut să fac cotlet Esterházy (găsiţi reţeta undeva mai sus) şi ieri seara am feliat carnea, am pus în baiţ făcut din muştar, piper, oţet balsamic şi cimbrişor. Azi dimineaţa însă m-am sculat târziu (pentru că până la unu am citit cartea lui Ioana Bruşten: Miercuri la Marriott) şi nu am avut chef să mă duc să cumpăr restul ingredientelor aşa că am modificat un pic reţeta, combinând cotletul Esterházy cu otletul cu ceapă şi cu risotto.

Am tăiat ceapa în rondele (cerculeţe sau cum se spune), ardeiul şi morcovul am tăiat Julienne, usturoiul mărunt. Am încins ulei într-o cratiţă. Feliile de carne am rostogolit în făină şi am pus în cratiţă. Am lăsat acolo doar un minut sau două (până când carnea a schimbat culoarea). Atunci am scos şi în cratiţă am pus legumele. Am lăsat să se prăjească puţin după care am turnat vinul. Am pus înapoi feliile de carne, am mai turnat apă ca să cuprindă, am condimentat şi am lăsat la foc mic cam 10 minute. Atunci am scos carnea şi legumele şi am pus într-un vas termorezistent şi am băgat la cuptor preîncălzit la 160 de grade. Am lăsat acolo trei ore (poate că ar fi fost de ajuns şi mai puţin, dar cartea Ioanei Bruşten a fost foarte captivantă). Înainte să scot din cuptor carnea şi legumele, am încins ulei într-un alt vas, acolo am pus orezul şi amestecând continuu am prăjit până când a schimbat un pic culoarea. Atunci peste orez am pus un polonic din supa care a rămas de la carne şi am făcut rizotto (amestecând continuu, adăugând treptat supa, untul şi caşcavalul) nu am pus prea mult unt, pentru că nu am vrut să iasă foarte cremos. Când a fost gata, am scos din cuptor carnea şi legumele, am alăturat risottoul. În poză nu arată foarte bine, dar este excelent. Eu n-am avut acasă, dar dacă aveţi un pic de coajă de lămâie răzuită, sigur că va face şi mai gustos.

esterhazy

Vaaai! Era să uit:

bor

h1

A Brassó – Stockholm metró

szeptember 30, 2016

Vámos Miklós elolvasta a New York Times.ban egy irodalomelméleti szakember cikkét arról, miszerint bővíteni kellene az irodalmi kategóriák számát. A tényirodalom (non fiction) és a szépirodalom (fiction) mellé még be kéne iktatni egy köztes kategóriát, amelynek angolul a faction nevet adta. Vannak ugyanis olyan művek, amelyek valóságos eseteket írnak le, valóságos szereplőkkel, ám művészi eszközökkel, amelyek szépirodalmi értékkel (is) bírnak. Vámos ezt a kategóriát magyarul a “fakció” kifejezéssel jelölte meg (maga is írt ilyeneket a Bárnovellák és Fakciók című nemrég megjelent kötetében).

download

Nos, nem tudom, hogy Gergely Tamás olvasta-e ezeket az irodalomelméleti fejtegetéseket, de a Ki eteti a sirályokat? című könyve tökéletes példája a fakcióknak. Rövid, hétköznapi vagy kevésbé hétköznapi történetek ezek, amelyek azonban messze túllépikk a tényirodalom kereteit és lehetőségeit. Épp a kötet tényszerűsége Gergely igazi fegyverténye. Nem az írói fantázia, hanem maga az élet dokumentálja azt, ahogyan a szerző látja a világot. Életszilánkok ezek, amelyekben benne van az elmúlt 25-30 évünk szinte valamennyi frusztrációja, fonákságaa, vagy éppen apró örömei. A romániai diktatúra elől Svédországba menekülő író különös érzékenységgel fordul mindenféle kisebbség, vagy – a némi malíciával hátrányos helyzetűnek minősített – embertársa felé. Svédországban is magával hordozza a romániai homogenizálás emlékét, összehasonlít sorsokat, embereket, tűnődik, olykor talán még vezekel is.

Szülővárosából Brassóból, egykori munkahelye: Bukarest érintésével, Stockholmba és vissza utazunk Gergely Tamás képzeletbeli metróján (egyébként több történet is kötődik a stockholmi metróhoz). Közben alkalmunk van elgondolkodni olyan dolgokon, amelyek mellett elrobogtunk, anélkül, hogy észrevettük volna. Önvizsgálatra és helyzetelemzésre kötelezi ez a könyv az olvasót, aki talán több empátiával fordul majd a sirályokat etető hajléktalan, vagy éppen a háború elől menekülő muszlim felé.

Mindazonáltal a humor sem hiányzik ebből a könyvből, s amikor a “sok jó Sztálinokról” olvastam (nem lövöm le a poént, olvassák el), azonnal eszembe jutott Ágoston Hugó hasonló története: Egyszer az egykori Hét című lap szerkesztőségének a vendége volt Fazekas János elvtárs, aki akkoriban Románia miniszterelnök-helyettese volt. A lap szerkesztői elmondták gondjaikat, segítségét kérték különböző közösségi ügyekben (amelyek egy részét később meg is oldotta), ám a beszélgetést a magasrangú vendég ezzel a mondattal fejezte be: “Maguk újságíró elvtársak ne művészkedjenek itt, hanem írjanak sok jó brosúrákot!”. Nos,  úgy látom, hogy Gergely újságíró elvtárs nem fogadta meg Fazekas elvtárs intelmeit…

Gergely Tamás: Ki eteti a sirályokat? Üveghegy kiadó 2016.