Archive for 2016. február

h1

Jurnal SMILA nr. 49. Caru’ cu bere

február 29, 2016

Recunosc. Pun eu paharul de vin rose până şi în sigla partidului, ca să par mai rafinat, mai aristocrat, dar în fond sunt un proletar, căruia îi place berea. Încerc să „învăţ” vinul, dar când gust o bere, imediat ştiu ce este. Ca băutor de bere nu pot să omit din serialul restaurantelor bucureştene pe localul emblematic al berii, şi anume Carucu bere. Este un restaurant cu tradiţie, relativ recent restaurat de City Grill. E frumoasă. Cu vitralii, cu mese şi scaune din lemn (primele cam mici, ultimele uşor incomode, dar ce nu suportăm pentru a respecta tradiţie) şi cu pavaj pe jos, are atmosfera unei berării germane. Când păşeşti prima dată în Caru’ cu bere te simţi ca şi cum ai intra în Hofbräuhaus din München (bine, nu chiar, dar aproape).

IMG_0636

IMG_0638

Servirea. Nu e rea, dar nu ceva deosebit. Faptul că eşti primit la uşă şi condus la masă, mai mult te încurcă, decât te ajută. Dar admit, că altfel ar fii mai greu de administrat mesele pentru că restaurantul este mai mereu plin. E dificil şi să faci o rezervare în ziua în care vrei să mergi, dar dacă intri fără să ai o rezervare, ai totuşi mari şanse să găseşti o masă, chiar dacă trebuie să aştepţi un pic.

Mâncarea: Aperitivul a fost Gustarea burghezului, adică foie gras de raţă îndopată cu dulceaţă de ceapă. Foarte bun. Nici cu răutate nu i-aş găsi nici un defect, vă recomand cu căldură.

IMG_0639

Dar într-un astfel de loc se cuvine să comanzi şi ceva tradiţional, în consesns cu atmosferă, aşa că am cerut ciorbă de burtă. Corect făcut, acrişor, cât trebuie, dar parcă totuşi lipsea ceva din ea. Era prea neutru gustul. Un pic mai curajos ar fii trebuit să fie bucătarul atunci când a condimentat ciorba.

IMG_0637

Despre felul doi nu am fotografie, pentru că în ziua în care m-am dus cu aparatul foto nu puteam să mănânc mai mult, dar piesa de rezistenţă a localului mi s-a părut (cu alte ocazii) ciolanul de porc făcut în cuptor. Se poate servi cu varză călită sau cu mămăligă (evident, se poate cere hrean şi ardei iute). Atenţie însă, o porţie este pentru două persoane. Este o mâncare perfect gătită, încă nu m-a dezamăgit niciodată. Mai sunt bune şi sarmalele în foi de varză, dar să nu uitaţi să cereţi extra smântână, pentru că ceea ce dau ei nu o să vă ajungă (vă spun eu). Desert: clătite cu dulceaţă. Nu este o mâncare complicată, dar se putea strica. Ei nu au stricat.

IMG_0641.JPG

Soţia mea a mâncat tiramisu, după cum spune ea, a fost bună.

IMG_0640

Merită menţionat că este foarte bună pâinea casei şi berea casei. Aceasta din urmă chiar este de calitate, deşi după gustul meu e un pic cam dulce.

Notarea:

Ambianţă/atmosferă: 9,50;

Servirea: 8;

Mâncarea: 9;

Raport preţ/calitate: 9,50 (este mai ieftină decât majoritatea restaurantelor din această categorie).

h1

Jurnalul SMILA nr. 48. Despre modestie

február 28, 2016

Învăţ pe membrii partidului să fie modeşti. Cu cât ai o funcţie mai mare cu atât trebuie să fii mai umil. Şi ca să fiu mai convingător, povestesc următoarea povaţă:

Göncz Árpád

S-a întâmplat cândva în 1996. Preşedintele de atunci a Ungariei Göncz Árpád (a murit în octombrie, anul trecut la vârsta de 93 de ani), un om de cultură, scriitor şi dramaturg o figură emblematică a rezistenţei maghiare în timpul regimului comunist a venit în vizită la Cluj. După întâlnirile oficiale, seara recepţie la Hotelul Belvedere. Bineînţeles, că toţi invitaţii vroiau să vorbească cu politicianul de cel mai înalt rang, adică cu Göncz. El cu răbdare şi cu atenţie a ascultat pe fiecare, a răspuns calm şi după competenţă interpelărilor. Când s-a terminat „audienţa” s-a constatat, că mâncarea s-a terminat şi preşedintele Ungariei nu a mâncat nimic. „Nu ar fii nici o problemă, dacă aş sări peste cină – spunea el – dar trebuie să-mi iau medicamentele, şi nu pot numai după ce am mâncat ceva”. Oameni binevoitori au fugit la recepţie, unde au fost lămuriţi, că bucătăria s-a închis, bucătarii au plecat acasă, doar barul este deschis. Ce se poate face? „Păi, putem comanda pizza prin curier”. Preşedintele este înştiinţat că din păcate în loc de somon, foie gras şi prosciutto, nu poate mânca decât pizza. „Şi care-i problema? Mie îmi place pizza” – spunea Göncz, după care soţia lui, doamna Göncz Zsuzsa completa: numai să nu fie picant. „Ştii ceva, cu această ocazie unică, poate fii şi picant.” – replica Göncz Árpád, pe care o ţară întreagă a apelat cu Árpi bácsi (nenea Árpi – Árpi fiind diminutivul lui Árpád). De la recepţie se comandă pizza. Cel care prelua comanda, anunţă flegmatic: o oră. Şi recepţionerul s-a simţit prost – poate se temea că relaţiile internaţionale ale ţării se vor deteriora din cauza unei pizze – şi a explicat diplomatic angajatului pizzeriei: „Băăă, datu nu înseleji că e vorba de preşedintele Ungariei?!” „Bine, atunci trei sferturi de oră” – răspundea la fel de flegmatic pizzeristul.

Se cere scuze şi se explică lui Göncz Árpád că din păcate numai peste 45 de minute va sosi pizza. La care preşedintele foarte senin, chiar cu o mică bucurie întreabă că până atunci nu ar putea bea o bere. Barul fiind încă deschis, problema s-a rezolvat, Göncz însă a specificat că vrea bere românească.

Mai departe povestea nu este froarte interesantă, pentru că a sosit şi berea şi pizza şi preşedintele şi soţia s-au dus liniştit la culcare. Dar imaginaţi-vă cum ar fii reacţionat într-o situaţie similară acel cetăţean, care a aruncat paltonul pe capota maşinii, pentru că SPP-istul nu s-a transformat într-un cuier, când el şi-a scos haina.

h1

Jurnal SMILA nr. 47. Din trecutul meu de ilegalist

február 27, 2016

Discutam azi la partid despre cum am luptat noi împotriva regimului totalitar. Zice Gyuri că el a chiulit de la şcoală, subminând astfel sistemul de învăţământ comunist. Miruna nu are trecut ilegalist, ea s-a născut după 89. Înseamnă – concluzionez eu – că eu sunt cel mai brav ilegalist din partidul ăsta. Eu am atacat regimul chiar din temelii, chiar dacă nu am ştiut că fac asta. Cum aşa? – întrebau ei simultan (adică Gyuri şi Miruna).

Era într-o zi de duminică, în vara anului 1989. Eram la Salonta şi ne uitam la televizor. Evident, la televiziunea maghiară, pentru că la noi nu mai aveai ce vedea. În Ungaria Kádár murise deja, ţara era condusă atunci de o echipă de patru comunişti reformişti: Grósz Károly, Pozsgay Imre, Németh Miklós şi Horn Gyula (dacă nu mă înşală memoria). În cadrul emisiunii informative (un fel de sinteză a evenimentelor politice importante) A hét (Săptămâna) cei patru prezentau conceptele despre cum gândesc viitorul ţării. S-a putut observa o diferenţă între Németh şi Horn pe de o parte şi Pozsgay şi Grósz pe de altă parte. Primii doi doreau reforme mai radicale (trecerea la pluripartitism, trimiterea acasă a trupelor sovietice) iar ultimii doi plănuiau o trecere mai lentă la sistemul capitalist (de altfel ei nici nu foloseau cuvântul capitalism, vorbeau doar de stat de drept). Pe mine mă interesa foarte mult ce se întâmpla în Ungaria, aveam o vagă speranţă că dacă acolo se prăbuşeşte regimul, atunci efectul de domino o să ajungă şi la noi. Tocmai când era discuţia cea mai interesantă, sună la uşă cineva. Hotărât să trimit repede, oricine ar fii, mă duc la uşă şi găsesc acolo pe vecinul meu de la parter. Avea o mutră sobră. Zice că vrea să vorbească cu mine ceva serios, între patru ochi. Nu se poate mai târziu? – întreb eu. Nu, e foarte urgent. Deşi eram furios, am lăsat să intră şi am rugat să-mi spună – dacă se poate repede – care era acea problemă gravă şi urgentă pentru care eu a trebuit să întrerup urmărirea emisiunii? El aproape plângând spunea că în seara aceea soseşte soacra lui. Asta într-adevăr este dramatic – zic eu – dar cu ce te pot ajuta? Zice – după ce m-a asigurat că mă apreciează foarte mult şi ştie că sunt un prieten adevărat – că are o mare rugăminte. Eu deja credeam că trebuie s-o omor pe soacra vecinului, dar din fericire nu despre asta era vorba. Vecinul sună cu jale ca s-i împrumut bicicleta mea pentru seara aceea ca s-o ajute pe soacra să-şi aducă bagajele de la gară. M-am izbucnit în râs. Asta era o problemă aşa de gravă? Na, i-aţi bicicleta şi lasă mă să mă uit la televizor.

reszeg_biciklis

Vecinul a plecat, dar s-a întors pentru o clipă şi pe un ton grav, mi-a spus: „Mulţumesc, Ervin, eşti un prieten adevărat. Nu o să uit niciodată ce ai făcut pentru mine”. Cu asta a luat bicicleta şi a plecat, iar eu am gândit că săracul vecin s-a ţicnit rău auzind că vine soacra sa.

A trecut o zi şi vecinul nu a venit cu bicicleta mea. Luci – soţia mea – mă cicălea, să mă duc la el să recuperez bicicleta. Mie mi-a fost jenă, dar m-am dus. Am bătut la uşă şi m-am uşurat când nu deschidea nimeni. „Poate întârzie trenul” – glumeam eu acasă. A mai trecut o zi şi Luci este căutată la fabrică de miliţia. Ca să dea o caracterizare despre vecinul, care lucra la aceaş fabrică (Luci a lucrat la cadre). Dar de ce? Pentru că a fost prins la graniţă, când încerca să treacă ilegal frontirea de stat în Ungaria. Luci a dat caracterizarea standard (băiat bun, harnic, fără abateri disciplinare, ajută colegii, este punctual, joacă bine fotbal etc. etc.). Miliţianul ia hârtia şi pleacă. Când ajunge la uşă se întoarce – exact ca şi locotenentul Colombo – „Şi staţi liniştită, doamna Székely, bicicleta soţului Dvs. este în regulă, am recuperat-o de la infractor”.

Peste câteva luni a venit şi la noi democraţia şi mie mi s-a furat bicicleta. Şi miliţia n-a mai recuperat-o

h1

Jurnal SMILA nr. 46. Cazul lui Georgică cu radioul

február 26, 2016

Azi la partid am discutat o iniţiativă legislativă depusă recent la Camera Deputaţilor. Prima dată a luat cuvântul Miruna, secretara noastră, bănuiesc pentru că numai ea a citit textul în timp ce multiplica pentru membrii de partid (xeroxul nu mai merge de mult). A spus cam aşa:

Georgica

Senatorul PSD, Georgică Severin a iniţiat modificarea Legii nr. 41 din 1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Potrivit proiectului în viitor s-ar despărţi funcţiile de preşedinte-director general al celor două instituţii media. Membrii consiliilor de administraţie nu ar putea fii membrii de partid şi ar putea să schimbe oricând – fără încuviinţarea parlamentului – pe directorii generali la Radio şi la Televiziune.

O altă modificare propusă este ca din bugetul statului să se poate finanţa şi achiziţia de licenţe, producţia şi difuzarea de evenimentelor de importanţă majoră cu caracter cultural, artistic şi sportiv interne, sau internaţionale.

Potrivit expunerii de motive, iniţiatorul Georgică Severin ar dori să îmbunătăţească situaţia grea în care se află televiziunea publică (care are o datorie de 777 milioane lei), prin depolitizarea instituţiei.

Se pune însă câteva întrebări: Cum ar soluţiona problemele financiare ale SRTV această reorganizare? Problema televiziunii publice nu este lipsa cadrului legal de funcţionare, ci lipsa banilor, iar în această privinţă iniţiativa legislativă nu oferă nici o soluţie. De altfel în anii 2003 şi 2004 televiziunea publică avea profit şi funcţiona exact sub aceeaş lege pe care domnul senator Georgică Severin doreşte să o modifice acum. Este deci limpede, că nu legea stă la originea problemelor SRTV.

O altă întrebare este, cum s-ar realiza depolitizarea televiziunii, dacă membrii consiliului de administraţie ar fii numiţi în continuare de parlament, guvern şi preşedinţie? Cunoscând mecanismele politice interne, această soluţie ar fii chiar mai cinică decât cel actual, pentru că partidele politice din parlament pot influenţa deciziile consiliului de administraţie (că doar ei o numesc şi revocă pe membrii C.A.), iar aceasta din urmă poate oricând să schimbe pe directorul general. În consecinţă parlamentul ar putea să scape de un director general incomod fără ca măcar să-şi asume responsabilitatea deciziei politice, ci s-ar arăta – cu faţă inocentă – către consiliul de administraţie.

În al treilea rând ce a motivat elaborarea acestei iniţiative exact acum – şi în procedură de urgenţă – când problemele SRTV erau cunoscute de ani de zile şi domnul senator ar fi avut timp suficient ca pe baza unui audit serios, cu consultarea specialiştilor să gândească o măsură mai amplă – şi nu neapărat legislativă – care să include şi soluţii financiare? Această iniţiativă facute pe picior nu rezolve nici problema financiară a SRTV şi nici depolitizarea pretinsă.

La aceste întrebări există doar un singur răspuns logic. Pe domnul senator nu-l interesează problema televiziunii publice. Miza acestui proiect este subordonarea radioului public unor interese de partid. Acest derziderat s-ar putea realiza prin demiterea actualei conduceri a radioului, prin asimilarea angajaţiilor unui serviciu public cu funcţionari guvernamentali şi prin finanţarea de la buget a realizării unor programe (cunoscând că cine plăteşte, ăla comandă muzica). Este clar că în condiţiile în care aproape toată media din România este sub influenţa unor grupuri economice sau politice, este foarte tentant pentru orce politician să pună mâna pe radioul cu audienţa cea mai mare şi care a putut să păstreze obiectivitate, şi credibilitatea. Se pare, că domnul Georgică Severin nu a reuşit să reziste tentaţiei.

Miruna a fost aşa de convingătoare că am respins iniţiativa cu majoritate de voturi (numai Gyuri a votat „pentru”, într-ucât aţipise, şi credea că am supus la vot achiziţionarea unei cantităţi mai mari de vin rose).

h1

Jurnal SMILA nr. 45. Puiul cu orez a lui Ilona

február 23, 2016

Scriitorul maghiar Nádas Péter are un roman, de fapt o trilogie: Povestiri paralele (dacă nu mă înşel a fost tradus şi în română de Anamaria Pop). Este o lucrare de căpătâi. O descriere a schimbării de regim capitalist şi consolidarea sistemului comunist. Ei bine, această carte are un capitol intitulat Puiul cu orez a lui Ilona. Fără să intru în analiza literară a romanului (nici nu am această calificare, şi oricum au făcut alţii, mult mai bine), am simţit că această mâncare – acţiunea se petrece în anii cincizeci, când regimul a arătat faţa cea mai dură – reprezenta ceva de odinioară pentru unul din personajii principali. Puiul cu orez a lui Ilona era lumea apusă şi pacea după care râvneau. Era mireasma libertăţii pierdute.

Din păcate Nádas nu a dat reţeta puiului cu orez a lui Ilona, aşa că am fost nevoit să reinventez după anumite indicii din carte.

Puiul cu orez a lui Ilona

Ingrediente:

  • 500 gr. de pulpă superioară de pui (poate fii şi inferioară);

  • o ceapă mai mare;

  • o lingură de untură de gâscă;

  • 3-4 căţei de usturoi;

  • un ardei gras;

  • un păstârnac;

  • un sfert de ţelină;

  • doi morcovi;

  • trei roşii;

  • o cană mare de orez;

  • ulei;

  • condimente: sare, piper, chimen, cimbrişor, rozmarin, ardei iute, boia dulce;

  • o legătură de frunze de pătrunjel;

  • 100 ml. vin rose (poate fii orice fel de vin).

IMG_0657

Prepararea:

Tăiem mărunt ceapa. Curăţăm puiul de piele şi tăiem în bucăţi (dar nu prea mici şi lăsăm carne pe os). Călim cam trei sferturi din ceapa în untură de gâscă şi când devine sticlos, punem şi carnea. După ce carnea a schimbat culoarea (nu trebuie aşteptat să se prăjească de tot) punem vinul şi păstârnacul, ţelina şi morcovul.

IMG_0659

Mai târziu se pune usturoiul şi ardeiul tăiat mărunt amândoi. În fine punem şi roşiile decojite şi tăiate. Paralel într-un alt vas încingem uleiul, călim restul de ceapă şi punem orezul. Amestecăm în continuu, până orezul devine maroniu. Atunci adăugăm apă treptat cu câte un polonic după ce a absorbit cantitatea anterioară. În această fază se poate răzui şi un pic de caşcaval, deşi nu cred că oamenii în anii cincizeci în Ungaria aveau caşcaval la îndemână, dar nu trebuie să rămânem neapărat în limita adevărului literar, iar caşcavalul face ca orezul să devine mai cremos. Înainte să fie gata orezul, amestecăm cu puiul şi cu legumele. Punem condimentele, mai lăsăm vre-o zece minute să fiarbă împreună, aruncăm peste el frunzele de pătrunjel tăiate mărunt şi suntem gata.

IMG_0660

h1

Jurnal SMILA nr. 44. Tort de mere

február 22, 2016

Totul a început cu o ceartă. Dar cu o ceartă serioasă, spectaculoasă, cu spart pahare şi farfurii, cu înjurături, cu cafteală în toată regula. Ca norocul nu eu m-am certat şi nici cu mine nu s-a certat nimeni. Vecinul s-a certat cu vecina şi viceversa. Noaptea pe la 1,30 (vorba poetului: „Un orologiu bate unu şi jumate/ În Vietnam în junglă oare cine bate;/ Eu sunt Schwarzenegger, sunt amicul tău,/ Şi să moară mama, că sunt foarte rău…”). Ea îl acuza pe el că e beţiv, iar el o acuza pe ea de infidelitate. În consecinţă nu am putut să dorm. Şi dacă tot nu am dormit, m-am gândit. M-am gândit la o reţetă. Am şi inventat unu şi eram foarte mândru până dimineaţa că ce creativ sunt, că am inventat o reţetă de tort de mere. M-am dus la partid şi am spus lui Miruna. Râdea de mine. „Dar asta e o reţetă veche de când lumea. Şefu‘, tu ai inventat apa caldă!” Nu – zic eu, să salvez onoarea – doar ca şi Bolyai şi Lobacievski independent unu de altul, au ajuns la aceeaş concluzie, şi anume că există tort de mere neeuclidian.

Quod erat demonstrandum:

Ingrediente pentru prăjitură:

  • 4-5 buc. mere;
  • 200 gr. de nucă măcinată;
  • 65 gr. de unt;
  • scorţişoare;
  • 3 plicuri de zahăr vanilat;
  • 5 ouă;
  • 5 linguri de zahăr;
  • 5 linguri de făină;
  • un plic de praf de copt;
  • un strop de zeamă de lămâie;
  • 50 ml. frişcă;

pentru cremă de zahăr ars:

  • 4 linguri de zahăr;
  • 10 gr. de unt.

Pregătirea:

Într-un vas amestecăm 150 de gr. de nucă măcinată (restul lăsăm pentru ornat) cu untul, zahărul vanilat şi scorţişoare. Spălăm merele, le decojim, şi scoatem cotorul în aşa fel ca să arate ca un vas (de fapt, ca un butoiaş).

IMG_0650

Umplem merele cu amestecul de nucă, unt zahăr şi scorţişoare şi punem la cuptor preîncălzit la 150 de grade C. pentru 25 de minute.

IMG_0651

Între timp facem un aluat pentru pişcot din restul ingredientelor (separăm din ouăle albuşul şi gălmenuşul, batem albuşul să fie tare, stropim cu zeamă de lămâie, adăugăm la albuş zahărul, după care cu grijă punem şi gălbenuşul – lingură după lingură – şi în fine făina amestecată cu praful de copt. Amestecăm până se face o pastă omogenă.

IMG_0652

Pregătim crema de zahăr ars (topim zahărul în care aruncăm bucăţile de unt) şi ungem o tavă cu crema rezultată. Aşezăm în tavă merile umplute (după ce s-au răcit, pentru că altfel pişcotul o să fie „slăninos”), după care turnăm peste el aluatul de pişcot. Să nu vă speriaţi dacă nu va cuprinde, pentru că în cuptor o să mai crească. Punem la cuptor preîncălzit la 180 de grade C. pentru 40 de minute (oricum merită verificat la 35 de minute). Să avem grijă, în primele 15 minute după ce am pus în cuptor pişcotul să nu deschidem uşa cuptorului, pentru că pişcotul se va prăbuşi şi nu va mai creşte. După ce am scos pişcotul din cuptor, întoarcem, lăsăm să se răcească, batem frişca şi ornăm, după care presărăm cu restul de nucă.

IMG_0654

IMG_0656

P.S. Îmi cer scuze, simţul meu estetic niciodată nu a fost prea dezvoltat şi nici nu am avut chef să bibilesc cu ornatul, aşa că tortul meu arată ca dracu… dar se poare mânca.

h1

Jurnal SMILA nr. 43. D’ale Parlamentului

február 21, 2016

Fostul deputat PRM, Vasile Moiş a depus o iniţiativă legislativă, în preambulul căreia a folosit cuvântul „meleag”, în sensul că „pe aceste meleaguri era obişnuit…”. La dezbaterea proiectului în comisia de specialitate un deputat UDMR a propus schimbarea cuvântului meleag, cu o sinonimă (teritoriu, regiune, loc etc.), la care Moiş a reacţionat nedumerit şi oarecum indignat:

  • De ce vă deranjează cuvântul meleag, domnule coleg?

  • Pe mine nu mă deranjează, dar Dvs. ar putea să aveţi neplăceri. Eu am dorit doar să vă protejez.

  • De ce?

  • Pentru că „meleag” – potrivit DEX – este un cuvânt de origine maghiară, vine din cuvântul unguresc „mellék”, iar cunoscând doctrina antimaghiară a partidului Dvs. s-ar pute să aveţi probleme pentru folosirea astfel de cuvinte.

Moiş a avut simţul umorului şi nu a renunţat la cuvântul meleag (a spus că îşi asumă consecinţele). Iniţiativa lui însă nu a trecut. Dar nu din cauza folosirii cuvântului meleag.

Ştefan Cazimir pe lângă alte calităţi ale lui, ştia să imite foarte bine semnăturile colegilor. Într-o dimineaţa a semnat foaia de przenţă în locul preşedintelui de atunci a Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, după care a aşteptat pe preşedintele să vadă cum reacţionează. Năstase a venit însoţit de un coleg de partid cu care discutase intens. S-a apropiat încet către masa unde erau foile de prezenţă, şi-a scos stiloul şi se pregătea să semneze, fără să se uite la foi. La un moment dat şi-a cerut scuze şi a vrut să semneze foaia de prezenţă, când a observat că era deja pusă o semnătură în dreptul numelui lui, care arăta perfect ca şi semnătura lui. Pentru o clipă s-a uitat nedumerit, după care a râs şi spunea colegului: „Uite, ce distrat sunt. Nici nu am observat că am semnat deja.”

Cazimir

Regretatul poet, jurnalist şi traducător de seamă, Magyari Lajos a fost şi senator. În această calitate a plecat într-o delegaţie condusă de fostul preşedinte a Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase. Pe avion au avut locurile învecinate şi discutau despre literatura maghiară. Magyari a vorbit despre Karinthy, un scriitor satiric, care a caricaturizat fenomenele stranii ale vieţii publice ungare. Ca să dovedească afirmaţiile, Magyari – traducător talentat – pe loc a tradus o poezie a lui Karinthy, în care acesta ironiza iredentismul maghiar. Poezia – în traducerea lui Magyari – sună aşa: „A pornit caleaşca Horthy,/ Graniţele schimbate vor fii./ Nu există alt hotar,/ Decât nipono-ungar./ Borneo şi Celebes/ ungur a fost şi magyar lesz!”

Magyari Nastase