Archive for 2016. március

h1

Jurnal SMILA nr. 59.Mâncare Mathioşka

március 20, 2016

Ieri a fost una din acele momente rare, când m-am gândit. La mâncare, bineînţeles. Am vrut să creez ceva original. Ca sursa de inspiraţie, am folosit o păpuşă Mathioşka. Vă mai amintiţi de aceste păpuşi, care intră unul în celălalt (în anii 70 aduceau din URSS cei care aveau norocul sau ghinionul să ajungă acolo, imediat după 90 eu am cumpărat unul din Republica Moldova, iar acuma se mai găsesc în magazinele de suveniruri în toată Europa, eventual în loc de o faţă drăguţă de fetiţă cu chipul lui Putin, Gorbaciov sau Snowden, depinde ce se poartă).

Am plecat de la o chiftea, pe care am vrut să învelesc în caşcaval, după care să acoper cu aluat de prăjitură dospită. Iată cum am procedat:

Mâncare Mathioşka

Ingrediente:

-400 gr. de chiftele (reţeta de chiftea mi se pare prea banală ca să redau aici şi sunt convins că cititorii mei sunt mai inteligenţi decât mine, şi ştiu foarte bine cum se face o chiftea; eu am folosit carne de vită, pentru că asta am avut în congelator, dar se poate şi din carne de porc sau pui şi am făcut în cuptor ca să nu miroase tot cartierul a chiftea);

-pentru garnitură: 400-500 gr. de salată de crudităţi (roşii cherry, salată verde, castraveţi, ceapă roşie, ridichi, sare, piper, ulei de măsline, oţet după gust);

-pentru cremă de caşcaval: 300 gr. de caşcaval (mai moale), 50 gr. de unt;

-pentru aluat: 500 gr. de făină, 100 ml. lapte, 250 gr. de smântână, un ou, 20 gr. drojdie (sau un plic, dacă folosim drojdie uscată), un plic praf de copt, sare şi un ou pentru ungere.

Mathioska_1

Pregătirea: Prima dată facem aluatul, amestecând ingredientele şi frământând, până obţinem un aluat nici prea tare, nici prea moale (putem verifica, apăsând uşor cu degetul, dacă aluatul revine la loc, înseamnă că este bun). Când e gata punem la dospit într-un loc cald, acoperit pentru cel puţin o oră. Între timp facem chiftelele. Până când chiftelele sunt în cuptor sau dacă le prăjiţi în mod clasic în ulei, atunci până când se răcesc, avem timp să pregătim salata, tocând şi amestecând ingredientele (bineînţeles, se poate folosi orice altceva, eu pe acestea le-am găsit la aprozarul din apropiere). După ce s-au răcit chiftelele, topim caşcavalul în unt, folosind metoda bain-marie, ca să nu se lipească caşcavalul de fundul vasului în care topim (şi aşa se va lipi un pic, dar dacă le spălăm imediat după folosire, se poate îndepărta uşor).

Mathioska_2

Amestecăm tot timpul. Când caşcavalul s-a topit luăm, chiftelele cu un scobitor şi rotim de câteva ori în caşcaval, ca să se facă un strat de caşcaval deasupra lui. Atenţie, să nu lăsăm mult caşcaval pe chiftele, pentru că se va scurge în cuptor prin aluat (eu aşa am păţit cu câteva). Până când se răcesc chiftelele cu strat de caşcaval bem un pahar de vin rose şi întindem aluatul cam la 1,5 mm. grosime.

Mathioska_3

Cu ajutorul unui pahar mai mare, sau dacă avem inele special excitate pentru a rupe bucăţi în formă de cerc din aluat, atunci cu mărimea cea mai mare dintre acestea, să tăiem aluatul şi în fiecare cerculeţ să învelim o chiftea cu caşcaval (dacă nu încape, să completăm aluatul din ce a rămas după ruperea cerculeţelor). Chiftelele astfel împachetate să punem într-o tavă căptuşită cu hârtie de copt, ungem cu un ou bătut în prealabil, şi să punem la cuptor la 180 gr. C. (în cazul cuptoarelor cu gaz la nivelul 3) pentru 45 de minute (dar nu strică, dacă verificăm după o jumătate de oră prin metoda scobitoarei).

Mathioska_4

Servim alături de salata (se poate şi cu altă garnitură, dar mie mi s-a părut că având aluat în ea, această mâncare nu mai merge cu cartofi sau paste, eventual orez sau legume la grătar; vedeţi Dvs.).

kötő

Reklámok
h1

Jurnal SMILA nr. 58. Zexe

március 18, 2016

Vai, nu sunt perfect. Printre altele, pentru că sunt subiectiv. De obicei nu-mi plac restaurantele „fiţoase”, cu chelneri îmbrăcaţi în uniforme, tras la patru ace, cu faţă de masă apretată, candelabre de criastal şi aşa mai departe. În astfel de locuri mă simt crispat, am complexe că nu cunosc bunele maniere, nu ştiu să mănânc, beau vin, deşi aş vrea bere, dar n-am curajul să comand (sunt proletar, ce să fac; parcă v-am mai spus), nu cunosc ceea ce înseamnă „etiquette”. Aşa că – văzând fotografiile de pe site-ul lor – mult timp am ezitat să mă duc la Restaurantul Zexe din Bucureşti. Meniul însă m-a convins, şi azi am spart gheaţa.

Deşi este un restaurant de lux, nu mi s-a părut de fiţe. Totul este făcut cu gust, elegant, dar nimic opulent. Este practic o terasă, cu acoperiş mobil (presupun). Are un stil boieresc în sens bun al cuvântului. Tablourile – nu ştiu dacă sunt originale sau copii şi nici cât valorează – dar sigur sunt în ton cu atmosfera localului. Aici te simţi în linişte şi siguranţă. Senzaţia e cu atât mai puternică, pentru că intrii din strada Icoanei, o stradă aglomerată şi circulată din centrul capitalei, treci printr-un coridor de douăzeci de metrii şi te trezeşti parcă cu o sută de ani înainte. Muzică de altă dată: romanţe, chansonette, cântece lăutăreşti în surdină să nu deranjeze discuţia la masă, mese frumos aranjate, chelneri respectuoşi.

Zahana

Servirea este exemplară. Chelnerii nu sunt indiscreţi, nu vor „să-ţi facă o fripturică, ca la mama acasă”, nu vor să te convingă să comanzi mai mult, decât vrei tu, dar totdeauna sunt acolo când ai nevoie de ei.

Meniul nu este foarte bogat (ceea ce este bun, am vorbit despre acest lucru la descrierea restaurantului Becas Kitchen) şi conţinea câteva lucruri speciale, care nu prea găseşti în alte locuri. Eu am comandat două dintre acestea.

Zahana_2

Jumări de somn. Până acum nu am găsit în Bucureşti. Trebuie să spun că în ceea ce priveşte această mâncare, sunt răsfăţat, pentru că am fost mai multe ori în Ungaria, la Szeged, unde am mâncat jumări de peşte absolut fenomenale. Nici aici nu erau răi, dar era mai mult carne, decât grăsime din peşte. Însă prezentarea, cu căţei de usturoi, cu care puteai unge pâinea prăjită servită alături, era excelentă.

Zahana_3

Supă clară de coadă de bou. Vă mai amintiţi de una din reţetele câştigătoare la concursul SMILA, a domnului Zalányi Sámuel? Asta era. A fost formidabil. Este adevărat că era făcută fără legume, însă gustul a fost absolut fantastic.

Zahana_4

Ceafă de porc mangaliţa cu fasole. Era practic o tocăniţă de fasole, însă corect pregătită (poate că un pic a fost mai sărată, decât trebuia, dar „de gustibus non discutandum”).

Zahana_5

Prăjitură cu trei feluri de ciocolată. La dulciuri nu prea mă pricep, însă mie mi-a plăcut foarte mult. Un gust cremos, nu prea dulce, care a echilibrat perfect felurile mâncate mai înainte.

Mai merită menţionat că restaurantul are un sortiment bogat de vinuri, dar şi de alte băuturi. De exemplu se găseşte Unicum (un digestiv extraordinar de bun) şi nu s-au uitat câş la mine, când am comandat bere Pilsner Urquelle.

Notare:

Ambianţă: 9,50;

Servire: 9,50;

Mâncare: jumări de somn – 9, supa – 10, ceafa de mangaliţă cu fasole – 9,50, desert – 9,50.

Raport preţ/calitate: 8 (un pic piperate sunt preţurile chiar şi faţă de calitatea lor foarte bună).

h1

Jurnal SMILA nr. 57. Cannelloni cu ricotta şi spanac

március 17, 2016

M-am dus la film. La Fiul lui Saul, care recent a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin. Nu de geaba. Un film fantastic. Foarte bun, dar nu-i uşor. Un film care te răscoleşte şi te obligă să reinterpretez aproape tot ce ai gândit până acum despre umanism şi umanitate, despre viaţă şi moarte. Dar de geaba vorbesc eu, mergeţi şi vedeţi acest film. Merită.

M-am întors acasă cu gândul tot la film. M-am culcat. Am şi adormit, însă pe la 4 noaptea m-am trezit (poate tot din cauza filmului, dar fără să conştientizez) şi nu am mai putut adormi până dimineaţa. Ca să treacă timpul, m-am gândit la o reţetă. Şi am inventat unu. Am pornit de la amintirile mele din Italia, şi uite ce a ieşit:

Cannelloni cu ricotta şi spanac

Ingrediente:

  • o cutie de cannelloni (cutia standard are 250 de gr. dar nu va fii nevoie de toţi);

  • 250 gr. de ricotta (zis şi urda, este una şi acelaş lucru);

  • 250 gr. de spanac baby (spălaţi şi curăţaţi de coadă);

  • 50 de gr. de caşcaval parmezan sau grane padamo;

  • 35 gr. de făină;

  • 50 gr. unt;

  • 400 ml de lapte;

  • o ceapă;

  • doi căţei de usturoi, piper;

  • ulei de măslină.

DSC_0004

Prepararea

Ceapa şi usturoiul mărunţit călim în ulei încins. Punem spanacul şi amestecăm, până când spanacul pierde din volum şi se prăjeşte.

DSC_0006

Atunci mărunţim cu blender sau în robot de bucătărie. Amestecăm spanacul cu ricotta, punem un pic de piper (nu este obligatoriu) şi cu pasta obţinută umplem cannelloni şi aşezăm într-o tavă sau într-un vas termorezistent.

DSC_0007

Facem un sos béchamel mai fluid ca de obicei (topim untul, punem în el făina, amestecăm şi adăugăm treptat laptele). De data aceasta vrem un sos mai subţire, decât cel care folosim la lasagna, aşa că punem mai mult lapte. Turnăm sosul peste cannelloni, şi răzuim deasupra caşcavalul (se poate cumpăra din comerţ parmezan gata răzuit, dar eu nu vă recomand, caşcavalul proaspăt răzuit este mult mai gustos). Punem cannelloni în cuptor preîncălzit la 180 de grade şi ţinem acolo 30-35 de minute. La început să acoperim cu o folie de aluminiu, iar înainte să fie gata să scoatem folia (dacă avem putem pune în această fază şi ventilatorul), astfel suprafaţa mâncării se va rumeni un pic. Dacă avem noroc, va ieşi o mâncare uşor dulce şi cremoasă, nu se poate sătura de el.

Cannelloni_1

h1

Jurnal SMILA nr. 56 Rezultatele concursurilor SMILA

március 16, 2016

Juriul mulţumeşte tuturor celor care au participat la acest concurs. Suntem recunoscători celor care s-au jucat cu noi, ne-au împărtăşit experienţa lor şi ne-au învăţat lucruri noi, interesante şi distractive. Comitetul Vexecutiv SMILA va analiza modalitatea de a păstra şi a edita într-o formă reţetele care se adună în această rubrică.

După o lungă şi grea deliberare Juriul a decis:

  1. În categoria Cel mai bun restaurant a lunii câştigător este Restaurantul Beca’s Kitchen. Mâncărurile acestui restaurant sunt deosebit de gustoase, totdeauna proaspete, originale şi sănătoase.
  2. În categoria Cel mai bun bucătar a lunii
  1. diploma pentru cea mai interesantă reţetă o primeşte doamna Cristina Dumitrescu,
  2. diploma pentru cea mai spontană reţetă o primeşte Gianina Negreanu,
  3. diploma pentru cea mai senzuală reţetă de prăjitură o primeşte Alexandra Matei Mihai,
  4. diplomă pentru cea mai originală reţetă de prăjitură o primeşte doamna Ilona Dumitrache,
  5. diplomă pentru reţetă cu cea mai mare concentraţie de umor îl primeşte domnul Şerban Plesnilă.
  6. Premiul cel mare şi trofeul în această lună primesc doi concurenţi, având în vedere că departajarea lor a fost imposibilă:

Domnul Dan Dia pentru toate reţetele sale, dar în special pentru somon cu gernitură de crudităţi. Echilibrul, aspectul şi eleganţa acestei reţete a cucerit şi pe cei mai exigenţi membrii ai juriului.

Cel de al doilea concurent care primeşte premiul cel mare şi trofeul este domnul Zalányi Sámuel. Juriul apreciează în mod deosebit alegerea concurentului. Supa de coadă de vacă (zis şi ököruszály leves), este o mâncare tradiţională, din păcate aproape uitată. Modul de pregătire rustică prin care s-a păstrat autenticitatea reţetei a fost răsplătită de juriul prin acordarea trofeului.

Felicitări tuturor concurenţilor! Concursul nostru continuă. Până în 15 aprilie aşteptăm reţetele Dvs.

TROFEU BUCATAR

h1

Jurnal SMILA nr. 55. Eszter, o doamnă distinsă

március 10, 2016

Copilărie fericită a avut doamna Eszter. S-a născut într-o familie bogată din Cluj. Nu. Nu erau aristocraţi, nici titluri nobiliare nu au avut. Tatăl doamnei Eszter a avut o tăbăcărie şi câteva zeci de hectare de păşuni. Însă familia a căutat să dea cea mai bună educaţie doamnei Eszter şi cei doi fraţi mai mari ai ei. Pe lângă maghiara şi română copiii au învăţat germana şi franceza. Eszter a terminat gimnaziul la Budapesta cu rezultate foarte bune. La recomandarea unui profesor de acolo s-a înscris la o Universitate din Viena, la facultatea de biologie. A terminat cu rezultate excelente şi a fost rugată să rămână la facultate ca cercetător. Ea însă a vrut să vină acasă la Cluj. Şi a venit şi s-a angajat ca profesoară la o şcoală de fete. Nu ar fii trebuit. Războiul a ajuns la Cluj. Abia a scăpat să nu fie omorâtă sau violată de „trupele eliberatoare sovietice”.

După război familia a ajuns pe lista de chiaburi. Casa, tăbăcăria şi pământul lor a fost naţionalizat. Tatăl ei nu a putut să accepte situaţia, s-a îmbolnăvit şi în scurt timp a murit. Ea – ca „element reacţionar” – a fost dată afară din învăţământ (ea singură şi-a mai agravat situaţia pentru că s-a măritat cu un preot reformat). Timp de zece ani a lucrat la poştă şi la o croitorie. Abia când s-a înmuiat un pic regimul a putut să revine la catedră (dând bineînţeles nişte examene de diferenţă). Cu toate necazurile care au venit peste ea, doamna Eszter şi-a păstrat demnitatea. Totdeauna a fost calmă, înţelegătoare şi binevoitoare. Niciodată nu şi-a ridicat tonul, nu se plângea, ba chiar încuraja pe alţii care erau şi mai necăjiţi decât ea. Doamna Eszter a fost trimisă la o şcoală din cartierul Mănăştur cunoscută ca spaima profesorilor. Ea însă cu tact, cu calm şi cu educaţie aleasă de care a beneficiat a reuşit să îmblânzească şi pe cei mai mari derbedei (ba mulţi dintre elevii ei au urmat exemplul şi au ajuns profesori). Unul dintre aceştia (azi un medic respectat) mi-a povestit întâmplarea de mai jos. Încerc să redau aşa cum am auzit de la el:

Tanárnő

Ilustraţia este o secvenţă din filmul Guarding Tess

 

Noi ne amuzam cât era de serioasă şi de pudică şi căutam să o punem în dificultate. Odată a venit la o oră de fizică, să înlocuiească un profesor care lipsea. A spus ca să profităm de această oră şi dacă există o problemă pe care nu am înţeles la orele de biologie, atunci ea ne va explica. Atunci mi-a venit ideea şugubeaţă să o rog să ni se explice cum arată organele genitale feminine (care de altfel nici nu era în materie). Am văzut pe ea că s-a enervat, dar numai pentru o clipă, după care a spus că deşi acest subiect nu face parte din programa şcolară, e bine să ştim. Şi a început să ni se explice cu expresii latine pe care numai la facultate se învăţa, abordând subiectul atât de ştiinţific, încât nu ne-a mai interesat, dar ea a ţinut să facem notiţe, pentru că la ora următoare de biologie urma să răspundem. M-am speriat, dar am scris ca nebunul, pentru că ştiam că pe mine o să mă asculte. Timp de câteva zile nu am învăţat decât peritoneul, tunica externă, tunica medie şi tunica internă că îmi vâjâia capul şi am înjurat şi clipa în care mi-a venit această idee prostească, însă am învăţat. La următoarea oră de biologie bineînţeles că m-a scos la tablă. Am transpirat, dar cu chin cu vai am scos un şase. Şi acum sunt recunoscător ei, pentru că atunci când am dat examen la medicină din anatomie cel puţin la acest subiect nu am avut probleme.”

h1

Jurnal SMILA nr. 54. Gambrinus

március 9, 2016

Ca băutor de bere nu puteam să ratez Berăria Gambrinus de pe Bulevardul Elisabeta. Ca şi în cazul Carucu bere este vorba de un loc cu tradiţie, care în anii 80 s-a degradat (a devenit o cârciumă ordinară), după care a fost închis mult timp, iar relativ recent a fost restaurat şi s-a deschis din nou. Noii propretari au încercat să redea stabilimentului gloria lui de altă dată.

Dacă ar trebui să caracterizez cu un singur cuvânt Gambrinus, atunci acesta ar fi „mediocru”. Restaurarea nu a reuşit prea bine. A ieşit ceva mixt între Carucu bere şi un bar din districtul roşu din Amsterdam. Nu are personalitate şi nici foarte mult gust. Este adevărat că nici arhitectura clădirii nu prea l-a ajutat pe designer, pentru că localul e destul de îngust. Tejgheaua e cât de cât reuşit, dar figura care stă deasupra dozatoarelor de bere e ca şi cum ar fi fost împrumutată de la teatrul Ţăndărică.

Gambrinus_1

Servirea: Greşeli majore nu le pot reproşa chelnerilor, dar mi s-a părut că nu servirea clienţilor este prioritatea lor. Dacă chiar nu mai aveau altceva ce face, atunci veneau la mese.

Mâncarea: Am remarcat că meniul a încercat să creeze o oarecare atmosferă antebelică, denumind felurile după operele lui Caragiale: Brânzicuţa Zefimiţei, Creier pentru Dandanache, Momiţe a la Farfuridi, Salata lui Bubico, Platoul lui Zoe etc. Nu ar fii cu aceasta nici o problemă, dacă şi alte elemente ale restaurantului aminteau de marele scriitor. Aşa însă săracul Caragiale era foarte străin de loc, şi stătea stingher înghesuit pe paginile meniului. Am mâncat ciorbă de burtă. Destul de bun, dar nu excelent.

Gambrinus_2

În schimb rasolul de vită cu hrean era insuficient fiert şi nu avea nici un gust. În plus nu am înţeles ce căutau bălăriile acelea lângă carne (în special ruccola m-a deranjat, care este o rudă a păpădiei; asta încă nu ar fii o problemă, dar nici cum nu merge cu rasolul de vită, de altfel ruccola crudă nu are nici un gust, dacă vreţi să elibereze ceva aromă, atunci puneţi în tigaie şi prăjiţi un pic sau presăraţi pe pizza).

Gambrinus_3

Fiind vorba despre berărie aş fii aşteptat ca să fie mai multe sortimente de bere. La draft însă se găsesc numai produse de Heineken (Silva, Ciuc, Edelweiss) iar la sticlă Gambrinus. Cam acest sortiment există şi la Salonta la cârciuma de lângă piaţă.

Notarea:

Ambianţă: 6

Servirea: 6

Mâncarea: 5

Raport preţ/calitate: 8,50 (nu e foarte scump, dar faţă de servicii pare mult)

h1

Jurnal SMILA nr. 53. Celebritatea lui Georgică

március 8, 2016

Biroul de presă al SMILA este împuternicit să dea publicităţii discursul domnului preşedinte SMILA rostit în faţa Comisiei de Cultură, artă şi mass media a partidului:

Doamnelor şi domnilor membrii, simpatizanţi şi antipatizanţi SMILA, onoraţi reprezentanţi ai presei. Permiteţ-mi să încep pledoaria mea de azi, cu un citat de la marele poet portughez, Fernando Pessoa: „Celebritatea este un plebeianism. De aceea trebuie să rănească un suflet delicat. Este un spirit plebeu pentru că a ieşi în evidenţă, a fi privit de toţi dă unei fiinţe delicata senzaţie de înrudire cu cei care provoacă scandal pe străzi, gesticulează şi vorbesc tare prin pieţe. Omul care devine celebru rămâne fără viaţă intimă: pereţii vieţii sale domestice devin de sticlă; apare întotdeauna ca şi cum ar purta o îmbrăcăminte excesivă; iar unor minime acţiuni ale sale – ridicol de omeneşti câteodată – pe care le-ar vrea invizibile, le aplică lentila celebrităţii pentru nişte meschinării spectaculoase, de a căror evidenţă i se necăjeşte şi scârbeşte sufletul. Trebuie să fii foarte grosolan ca să poţi fi celebru în largul tău.”

Georgica

Nu  ştiu, dacă domnul Georgică Severin a citit sau nu pe Pessoa, dar ştiu că el – poate fără să vrea – a devenit deja celebru prin elaborarea unei iniţiative care nu seamănă cu broasca ţestoasă, despre care secuiul a spus că „ăsta ori este ceva, ori merge undeva”. Proiectul asta nici nu este ceva şi nici nu merge nicăieri. Pentru că dacă modificarea Legii 41 din 1994 – că despre asta vorbim, şi vorbeşte şi domnul Georgică Severin – ar rezolva problema televiziunii publice, atunci am spune că da, e bun, chiar dacă necesită sacrificii. Dar domniile voastre ştiţi foarte bine, că proiectul de faţă nu soluţionează problema TVR instituţie a cărei intrare în incapacitate de plată este ca şi decisă.

Dacă proiectul domnului Georgică Severin ar fi ca şi o strângere de mână pentru un mort, care nici nu-l ajută, dar nici nu strică, eu şi atunci aş fii de acord, pentru că am o simpatie pentru domnul Georgică Severin şi dacă el vrea să fie celebru prin iniţiative legislative, prin care nu deranjează pe nimeni, de ce să nu fie, de ce să mă pun eu de-a curmezişul frumoasei cariere politice a domnului Georgică Severin.

Dar – din păcate – proiectul domnului Georgică Severin nu numai că nu ajută, nu numai că e indiferent, dar strică. Strică independenţa editorială a mediei publice, prin asimilarea conducerii radioului şi televiziunii cu funcţionarii publici. Strică prin faptul că crează o conducere bipolară (dacă nu tripolară) a acestor instituţii media şi în fine strică şi prin faptul că oferă posibilitatea finanţării direct din bugetul statului a transmiterii unor evenimente culturale sau sportive. Această prevedere – aparent generoasă – deschide posibilitatea unei influenţe guvernamentale, pentru că se pot condiţiona sprijinul material de transmiterea sau netransmiterea unor informaţii.

Concluzionând, aş spune că acest proiect este ca şi girafa, despre care secuiul a spus că „astfel de animal nici nu există”.