Archive for 2016. március

h1

Jurnalul SMILA nr. 52. Cârciuma lu’ Manolo

március 7, 2016

RCS-RDS a ţinut neapărat să respect zilele legale de odihnă şi mi-a luat internetul sâmbătă dimineaţa şi mi-a dat înapoi azi la prânz. Aşa nu am putut posta la timp una din amintirile mele „cu tâlc” să zic aşa (nu ştiu ce înseamnă, dar sună în stilul lui Creangă, aşa că merge).

S-a întâmplat în septembrie, anul trecut. Eram în Malaga (da, sunt locuri mai proaste în lume) şi căutam un restaurant. Consultam „tripadvăizerul”, care indica – nu în primele locuri, dar încă în top 10 – un local micuţ, dar interesant. Avea şi nume Tapería de Sybaris, dar unul din comentatori scria că să întreb numai despre „Cârciuma luManolo” şi toată lumea o să ştie despre ce vorbesc. Menţionez, că acest Manolo nu este identic cu suporterul echipei de fotbal a Spaniei, pe care putem vedea cu o tobă mare pe la meciurile importante ale naţionalei ţării sale (şi care umblă cu o maşină Dacia 1300), nu, acest Manolo – dacă se poate – este şi mai simpatic, dar să nu sărim în faţa evenimentelor.

Manolo_3

Am găsit uşor restaurantul cu GPS. Am intrat şi imediat am vrut să ies. Imaginaţi o încăpere cam cât o cameră de zi mai mare, în care era o tejghea şi o singură masă (care era ocupată). Înauntru semiîntuneric, până şi tejgheaua era vopsită neagră. Chiar că arăta ca o cârciumă din periferia Salontei, unde pe mine nu m-au lăsat să intru până când eram copil, iar după aceea nu am mai vrut eu să mă bag. Înainte să ies însă, am văzut că pe tejghea nu erau sticle cu votcă „Săniuţă”, ci legume: vinete, roşii, morcovi şi altele. Asta mi s-a părut curios şi m-am întors ca să văd despre ce e vorba. Atunci m-a văzut Manolo şi foarte degajat m-a întrebat: „Din ce vrei să-ţi fac o mâncare?” Am răspuns la fel de lejer: „Tu ce propui?” „Uite, îţi fac o salată cu somon. Imediat va fii gata, până atunci bea un pahar de vin.” Am acceptat oferta lui Manolo. Salata a fost cât de simplu, atât de bun. Avea trei ingrediente principale: roşii de Tenerife (sunt roşii verzui, aproape negre; şi la noi se găsesc din când în când în hypermarketuri, dar se numesc Kumato), ceapă roşie şi file de somon afumat. Condimentat cum trebuie, a fost excelent.

Manolo_4

Într-ucât era tapas, porţiile erau mici şi am putut gusta mai multe bunătăţi ale lui Manolo (din păcate nu am fotografiat şi acum nu mai amintesc la compoziţia lor, dar fiecare a fost excelent). Manolo nu a făcut lucruri sofisticate, însă a lucrat din ingrediente de foarte bună calitate, totul era proaspăt şi făcut acolo în faţa ta.

Manolo_1

Manolo era un bun psiholog şi un om foarte atent. Discuta cu mine când a văzut că am nevoie de partener, dar imediat s-a retras, când a crezut că mă deranjează. Era prietenos, dar niciodată indiscret, evita subiecte în care am fi putut avea opinii contrare (nu a discutat despre politică), era serviabil şi elegant.

A doua zi m-am dus la un alt restaurant, tot din zona cârciumii lui Manolo. Era fiţos, dar nu m-au băgat în seamă. Mâncarea a fost bunicică, dar nu avea gustul legumelor proaspete ale lui Manolo. La un moment dat m-am ridicat de la masă şi m-am dus direct la Manolo. Am stat acolo toată seara. Discutam, râdeam şi mâncam cu Manolo.

Manolo_2

Mergând înapoi la hotel mă gândeam că de ce nu sunt astfel de restaurante şi în Bucureşti? Unde patronul este acolo, „se coboară” la client şi e partenerul, chiar prietenul acestuia; unde găseşti bunătăţi şi te simţi acasă, chiar dacă eşti la mii de kilometri de casa ta. Mă bucur că după aproape un an şi în Bucureşti am găsit astfel de localuri. Becas Kitchen şi Bistro Guxt (despre care am să scriu în curând) sunt două dintre ele.

Reklámok
h1

Jurnal SMILA nr. 51. Târgul de la Rodna cântată de finlandezi

március 4, 2016

S-a întâmplat cândva în anii ’60, când din Ungaria cei mai buni elevi (sau cei cu pile) aveau posibilitatea să studieze în URSS. Doi studenţi maghiari la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova veneau pentru vacanţa de iarnă acasă la Budapesta cu trenul. Într-ucât drumul era lung (dura cam două zile), veneau cu vagon cuşetă cu şase locuri. Pe lângă ei mai veneau şi patru studenţi din Finlanda. Aceştia (finlandezii) erau studenţi la conservator. Ca să treacă timpul mai repede au luat cu ei şi câteva sticle de votcă.

Efectul nu a întârziat să apară, după un timp toţi au cântat cântece studenţeşti. La un moment dat unul dintre finlandezi a rugat pe studenţii maghiari să-i înveţe pe ei un cântec popular maghiar, dar ceva frumos şi autentic, care reprezintă naţiunea maghiară. Unul dintre studenţi imediat a şi intonat un cântec, un produs al folclorului de asfalt din Budapesta, care în traducere artistică ar suna cam aşa: „Ce ne-am mai îmbătat la târgul din Rodnă/ Ne-au furat măgarul cu şaua lui ţepoasă./ Tot ce ne-a mai rămas e scula lui tata,/ Pe ea merem acasă, hai să-i punem şaua.” Mă rog, în maghiară textul este mai vulgar, însă am vrut să protejez sensibilitatea simpatizanţilor şi antipatizanţilor SMILA, dar bănuiesc că ştiţi cam despre ce era vorba. Finlandezii harnici, au scris textul, au pus şi pe note muzicale (după ureche, dar corect) şi faza s-a terminat când au coborât din tren.

Episodul a fost uitat de cei doi studenţi maghiari, până la vară, când la Budapesta a fost organizat festivalul de vară a Universiadei. Momentul culminant al evenimentului a fost când toţi participanţii au defilat în Népstadion, după care fiecare delegaţie a prezentat un scurt program cultural. Când a venit rândul finlandezilor, aceştia au cântat – minunat, pe trei voci – cântecelul prezentat mai sus. S-a declanşat un scandal monstru. Peste o oră pe studentul care i-a învăţat pe finlandezi l-au chemat la rectorat. El era convins că au aflat cine a fost „profesorul” finlandezilor şi acum va fi dat afară din facultate şi poate va fi şi închis. Acolo însă rectorul foarte binevoitor l-a întrebat: „Mă, tu eşti secretar UTC. Nu ştii cumva cine a fost boul ăla care l-a învăţat pe nevinovaţii ăştia să cânte prostia aia?” „Nu ştiu – răspundea el – dar mare bou trebuie să fie, cu siguranţă.”

universiade1965

Până la urma nu s-a aflat, sau nu a vrut să se afle cine era de vină. Cei doi studenţi au terminat facultatea şi fiecare au făcut o carieră frumoasă. Cel care l-a învăţat pe studenţii finlandezi, la un moment dat a ajuns să fie ambasador al ţării sale. Dar nu la Helsinki.

h1

Jurnal SMILA nr. 50 Gulaşul de fasole a la Jókai

március 2, 2016

Azi în Comisia pentru Cultură a SMILA am învăţat despre Jókai Mór, scriitor romantic, unul din cei mai mari romancieri maghiari. Mi ruşine să vă recunosc – dar aici suntem între noi, nu ne aude nimeni – mie nu mi-a plăcut niciodată acest monument al literaturii maghiare. Cărţile de căpătâi Aranyember (=Omul de aur), A kőszívű ember fiai (=Fii omului cu inimă de piatră), Szegény gazdagok (=Săracii bogaţi), Fekete gyémántok (=Diamante negre) le-am citit, pentru că erau obligatorii la şcoală, dar mi s-au părut plicticoase. Mai aveau şi pasaje foarte lungi (câteodată capitole întregi) de descriere a peisajelor, care erau foarte artistice şi folosea un limbaj expresiv, impecabil, dar eu nu am putut savura. Făceam mari eforturi să nu adormi. Gurile rele spun că romanele lui de aceea erau aşa lungi, cu multe descrieri, şi poveşti colaterale, care nu aveau legătură cu acţiunea pentru că soţia lui – Laborfalvi Róza – era o femeie destul de avară şi pentru că soţul ei era plătit „la kilogram”, adică după lungimea textelor, l-a obligat pe acesta să scrie în fiecare zi cel puţin 16 pagini (până când nu le termina cele 16 pagini, nu primea de mâncare). Iar scriitorul nu avea mereu inspiraţie şi atunci umplea paginile cu descrieri.

Nu ştiu dacă această poveste este sau nu adevărată, dar în orice caz mie cel mai mult îmi plăcea în Jókai gulaşul de fasole care poartă numele. Se spune că aceasta a fost mâncarea lui preferată (nu avea gusturi rele). Aşa că am ales ca obiect al studiului despre Jókay reţeta gulaşul a la Jókay

Gulaş a la Jókai

Ingrediente:

  • 500 gr. carne de porc afumată;

  • 100 gr. de cârnat afumat;

  • 400 gr. de fasole pestriţă;

  • o ceapă;

  • doi morcovi;

  • un pătrunjel sau păstârnac;

  • 4-5 căţei de usturoi;

  • 100 ml. de vin;

  • o legătură de funză de pătrunjel;

  • două linguri de untură (dacă se poate de gâscă sau de raţă);

  • două linguri de făină;

  • un ardei iute;

  • Condimente: sare, piper, boia, cimbrişor, rozmarin, chimen.

Jókay

Prepararea: Fasolea trebuie pusă la înmuiat cu o zi înainte. Carnea prăjim într-o oală încăpătoare puţin pe toate părţile (doar până când schimbă culoarea), după care turnăm vinul peste el şi mai lăsăm un minut, două pe foc. Umplem vasul cu apă şi punem fasolea, după care punem boia. Lăsăm la foc mic cam o oră şi jumătate (până când se înmoaie carnea), atunci punem legumele, ardeiul iute (pe care să verificăm, că dacă e prea iute, atunci să punem doar jumătate şi fără sâmburi) tăiată mărunt, usturoiul şi mai lăsăm pe foc, până se înmoaie (dar rămâne „al dente”) legumele (trebuie gustat din când în când. Între timp facem „răntaşul”, adică călim ceapa în untură încinsă şi adăugăm treptat făina. Trebuie amestecat tot timpul, nu cumva să ardă făina. Adăugăm răntaşul la gulaş (dacă cumva devine prea deasă, atunci mai completăm cu apă, dar această mâncare trebuie să fie mai deasă decât o supă obişnuită. Cu aproximativ 10 minute înainte să fie gata, punem condimentele. Cu sarea să avem grijă, pentru că şi carnea afumată şi cârnatul sunt săraţi deja. Se serveşte cu smântână. Carnea trebuie scoasă din supă şi se mănâncă separat, cu hrean.

Jókay_1

P.S. În mod normal se pune şi aşa numitul “csipetke” tăiţei pentru supă mărunţit, dar eu nu am considerat necesară, după ce am pus mai multe legume (şi aşa are calorii suficiente).