Archive for 2016. június

h1

Jurnal SMILA nr. 70. Cu Năstase la Praga

június 29, 2016

În 1994 am fost prima dată în Praga. Eram membru într-o delegaţie parlamentară, condusă de Adrian Năstase, pe vremea aceea preşedintele Camerei Deputaţilor. Era cu puţin timp după scindarea paşnică a Cehoslovaciei şi România – care în mod tradiţional avea relaţii deosebit de bune cu Slovacia – a dorit (cred) să asigure Cehia că nici de ei nu au uitat. S-a mai discutat mult cu membrii parlamentului ceh despre legea lor de restituire a proprietăţilor confiscate de regimul comunist (ei au mers pe o variantă radicală, aplicând principiul „restitutio in integrum”, pe când în Ungaria au rezolvat problema prin eliberarea bonurilor de valoare, iar noi încă nu aveam o astfel de lege, şi căutam modele).

Era iunie şi o căldură cum a fost la noi în zilele trecute. Noi sosisem la aeroport îmbrăcaţi la patru ace, afară 40 de grade … la umbră. Ne duc la ambasadă, o bijuterie de clădire în centrul capitalei (în Mala Strana), am înţeles că sediul ambasadei – care acum valorează o avere – este proprietatea statului român şi a fost cumpărată încă de Titulescu (nu ştiu dacă aşa este, dar aşa mi-au povestit). Ne primeşte ambasadorul de atunci, un om mai în vârsta, foarte cumsecade, care s-a pregătit temeinic pentru vizita noastră şi după ce ne-a poftit într-un salon a început să ţine o disertaţie despre Cehia: câţi locuitori are, cum e clima, care sunt principalele ramuri ale industriei, cât e PIB-ul, care este balanţa comercială între Cehia şi România etc. Noi transpiram în costumele noastre şi abia aşteptam să se termine lecţia de geografie. Năstase a profitat de un moment când ambasadorul a luat aer în piept şi ne-a spus: Stimaţi colegi, suntem într-o ţară unde berea este foarte bună. Haideţi să facem o chetă şi să meargă cineva la colţul străzii să cumpere câteva sticle, până când domnul ambasador termină prelegerea.

Pilsner Urquell

Evident că discursul ambasadorial nu s-a mai continuat, în schimb am primit bere (Pilsner Urquell) şi ne-am răcorit puţin.

Reklámok
h1

Jurnal SMILA nr. 69. Hard Rock Cafe

június 26, 2016

Nu ştiu dacă există un proprietar al drepturilor de autor asupra hamburgerului, dar dacă da, ar trebui să dea în judecată McDonalds-ul pentru deterioarare imaginii hamburgerului. Această mâncare – ca şi rudele sale balcanice micii şi pljeskavica – se poate pregăti bine, şi este o mâncare delicioasă, care este incomparabil mai bună, decât imitaţia de hamburger fără nici un gust, dar plină de calorii servită în fast food-ul amintit.

Azi m-am gândit că fiind meci (nu cumva de la mine să aflaţi: joacă Ungaria) ar trebui să mănânc ceva care se asortează cu spiritul fotbalului şi m-am gândit la hamburger. Pentru a mânca un hamburger bun, m-am dus la Hard Rock Cafe din Parcul Herestrău.

H.R.C.3

Atmosfera din local este în consonanţă cu denumirea sa. Muzică rock de bună calitate (volumul e cam tare, dar s-ar putea că doar eu sunt mai bătrân, la vârsta de 17 ani sigur că nu m-ar fi deranjat), neoane, plazme, chitare, lanţuri, aşa că te simţ ca la un concert (dacă erau cu adevărat şmecheri puneau şi un Harley-Davidson în mijloc). Sigur, fiind vorba de un lanţ internaţional de restaurante probabil că design-ul interior are anumite standarde. Restaurantul similar din Budapesta cam tot aşa arată.

H.R.C.1

Servirea: Corect, nu am nimic de reproşat, chelnerii au venit la timp şi m-au informat despre mâncăruri, fără să fie deranjanţi.

Mâncarea: Am luat un aperitiv bogat, cu aripiore picante, rondele de calamar prăjit (care – o surpriză plăcută – au fost foarte bine făcuţi, pentru că este bine de ştiut, că dacă rondelele stau mai mult de 1-1,5 minute în ulei încins devin ca şi cauciucul), crispy strips (un pic erau prea uscaţi), cartofi umpuţi cu caşcaval şi bacon (excelent).

H.R.C2

Felul principal a fost hamburger clasic (aici se spune: legendary hamburger). Asta era piesa de rezistenţă a meniului. Vă spun sincer, că un hamburger aşa de bun nu am mâncat decât odată la Budapesta, tot la Hard Rock Cafe. M-au întrebat cum să fie pregătită carnea, am spus că medie spre în sânge şi exact aşa a fost, ceea ce e mare lucru, pentru că în restaurantele din România de obicei carnea de vită este supraprăjită, indiferent cum cere clientul. Aici în schimb – păcat că nu am fotografiat – s-a respectat indicaţia mea, şi carnea la suprafaţă a fost rumenită, iar în interior era roz. Gustul a fost perfect. Legumele au fost proaspete şi gustoase, chifla a fost şi ea OK, dar nu ceva deosebit. Jos cu pălăria!

H.R.C.4

Desert: Am ales cheesecake. N-a fost rău dar cam plictisitor şi asta pentru că s-au zgârcit cu sosul de fructe de pădure, care ar fi „înnebunit” gustul altminter destul de monoton al brânzei.

H.R.C.5

Aveau un sortiment destul de bun de beri. Am apreciat că aveau printre altele Budweiser şi Guinness, însă preţul acestora era cam piperat.

Notarea:

Ambianţă: 9

Servirea: 9,50

Mâncarea: aperitiv: 9, hamburger: 10 (cu felicitări), desert: 7,50.

Raport preţ/calitate: 7 (scump domnule, scump, dincolo era mai ieftin).

h1

Jilţ şi caldarâm

június 11, 2016

Deşi presa din România nu este foarte interesată de subiect, dar în Franţa nu se desfăşoară doar Campionatul European de fotbal 2016. De la începutul lunii martie sunt proteste – câteodată violente – în toată ţara. Motivul formal este decizia guvernului socialist de a modifica – prin asumarea răspunderii – Codul Muncii în aşa fel, încât angajatorii să aibă o poziţie mai avantajoasă decât o au acum, iar poziţia angajaţilor să devină mai vulnerabilă.. Observatorii fenomenului însă sunt de părere că problema Codului Muncii a fost doar ultima picătură care a declanşat valul de proteste. Cei care azi protestează în toată ţara nu sunt nemulţumiţi doar de modificările Codului Muncii, ci de întreg sistem bazat pe supremaţia capitalului. Nu mai au încredere în clasa politică, în alegeri, mai mult în tot sistemul parlamentar, care – în opinia lor – a devenit un instrument al globalizării.

Departe de mine gândul să spun, că eu în 2014, când am scris cartea mea Jilţ şi caldarâm, am prevăzut toate aceste fenomene. Dar nu pot să nu observ, că într-o critică literară despre această carte, Mihály István a scris următoarele: Prin cele doua cariere, care de câteva ori se intersectează, se conturează dilemele noastre încă şubrede, dar nu într-o prezentare alegorica de la nivelul accesibil omului de rând, ci astfel încât, scăldate într-o puternică lumină, ajung sub lupa fisurile adânci ale structurilor democratice, făcând ca insuşi modelul, paradigma, să fie pus sub semnul întrebării.”

Fără să cred că sunt vizionar, am încercat să aflu – folosind experienţa mea de parlamentar – de ce oamenii pierd încrederea nu numai în clasa politică, dar şi în sistemul democraţiei parlamentare.

Cartea nu este totuşi un eseu politic. Este un roman satiric, care însă îngăduie să privim dincolo de culisele sistemului politic.

Cartea se găseşte în librăriile mai mari sau puteţi comanda online de la Editura Curtea Veche sau de pe următoarele site-uri:
https://www.librariaonline.ro/…/jilt_si_caldaram_szekely_er…
https://www.clb.ro/Produse/jilt-si-caldaram-151063.aspx…
http://www.libris.ro/jilt-si-caldaram-szekely-ervin-CVE978-…
http://www.lacarte.ro/index.php…
http://www.elefant.ro/…/litera…/jilt-si-caldaram-329346.html
http://www.cartepedia.ro/…/szek…/jilt-si-caldaram-44703.html

Jilt_si_caldaram [mockup]2

h1

Jilţ şi caldarâm

június 9, 2016

Această carte este o confesiune. Am fost timp de 16 ani politician (deputat şi secretar de stat) şi am vrut să arat lumea politică din interior. Am căutat răspunsuri la două întrebări: cum s-a trensformat fenomenul politic în perioada scursă din 1989 şi dacă omul modelează sistemul, sau sistemul modelează pe om. Mijlocul ales pentru a găsi răspunsurile este un roman. O poveste satirică, cu mult umor, mergând chiar până la grotesc. Răspunsurile mele le găsiţi în carte.

Cartea se găseşte în librării mai mari sau se poate comanda online de la Editura Curtea veche, LibrariaOnline.ro şi libris.roJilt_si_caldaram [mockup]2