h1

Jurnal smila nr. 80. Cartofi umpluţi cu “dă toatie”

október 26, 2017

Azi iarăşi am fost creativ (un pic nu sunt atent, şi imediat încep să născocesc o mâncare). Recunosc, inspiraţia mi-a venit de la o postare de pe facebook, dar reţeta am „personalizat” în aşa hal că nici mama ei de mâncare nu ar mai recunoaşte.

receptem

Ingrediente:

  • 500 gr. carne de porc (pulpă, dacă se poate) tocată;
  • O ceapă;
  • Un ardei gras;
  • Jumătate de ardei iute (cantitatea depinde cât de iute este);
  • 250 gr. de ciuperci;
  • Aproximativ 200 gr. de brânză mozzarela;
  • Trei cartofi mai mari (sau patru mai mici);
  • două roşii;
  • 4-5 căţei de usturoi;
  • O lingură de parmezan răzuit;
  • sare, piper, boia dulce, cimbrişor (merge şi cu cimbru, dacă nu găsiţi), curcuma, rozmarin.

Mod de preparare:

Curăţăm cartofii, le spălăm şi feliem în felii subţiri (nu chiar ca şi chipsuri, dar cam la un milimetru), dacă avem feliator, cu atât mai bine. Punem cartofii într.un vas termorezistent, stropim cu ulei de măsline, sare, piper şi parmezan. Frecăm ca să cuprinde comdimentele şi uleiul pe ambele părţi, după care aşezăm feliile de cartofi în aşa fel ca să căptuşească vasul termorezistent. Astfel punem în cuptor preîncălzit (la 180 grade C.) pentru 15 minute. Între timp curăţim ceapa şi usturoiul, tăiem mărunt. Curăţim, spălăm şi tăiem cuburi ciupercile şi roşiile. Le spălăm şi tăiem mărunt ardeii (cel gras şi cel iute). Răzuim (la gaura mai mare) mozzarela.

Călim ceapa şi usturoiul, aruncă, peste ei carnea, amestecînd tot timpul, adăugăm ardeii, ciupercii şi roşiile (în această ordine). Cînd este aproape gata, umplem vasul căptuşit cu cartofii, care s-au prăjit deja un pic. Punem vasul înapoi în cuptor pentru 40 de minute. Este delicios

Reklámok

Vélemény, hozzászólás?

Adatok megadása vagy bejelentkezés valamelyik ikonnal:

WordPress.com Logo

Hozzászólhat a WordPress.com felhasználói fiók használatával. Kilépés /  Módosítás )

Google+ kép

Hozzászólhat a Google+ felhasználói fiók használatával. Kilépés /  Módosítás )

Twitter kép

Hozzászólhat a Twitter felhasználói fiók használatával. Kilépés /  Módosítás )

Facebook kép

Hozzászólhat a Facebook felhasználói fiók használatával. Kilépés /  Módosítás )

w

Kapcsolódás: %s

%d blogger ezt kedveli: