Vine Gyuri (reevaluatu’) şi spune că-i bai cu tineretul din partid. Că nu au modele. Adică idealuri care să-i călăuzească în viaţă. Şi ce propui, cine să fie model pentru tinerii SMILA (eu). Zice că Elena Udrea, că a auzit el că e cel mai bun produs a politicii româneşti. Nu merge, mă Gyuri nu merge. Eu ştiu că ţie-ţi place şi din alte motive, da‘ decând ea cu DNA, nu merge. Să ne întoarcem la mari înaintaşi, la clasici (eu). Şi anume(el)? Alexandru Moghioroş (eu). Ăsta cine mai e (el)? I-am explicat.
Alexandru Moghioroş
Aproape că l-am cunoscut personal, pentru că e salontean de al meu. Dar a murit cu puţin timp înainte ca şcoala generală nr. 2 din Salonta (unde eram elev) să fi luat numele lui. La festivitatea de botez a participat însă soţia lui. Atunci am văzut prima dată blană de astrahan. Cam atât am reţinut din festivitate poate că şi din cauză că se desfăşura în limba română, iar eu pe vremea aceea vorbeam şi mai prost româneşte, decât acum. Nici nu am înţeles că de ce se vorbeşte româneşte, când defunctul era maghiar (iniţial îl chema Mogyorós, ceea ce înseamnă cineva care are alune, asta se poate înţelege, dar moghioroş în română nu înseamnă nimic în afară de piaţa din Drumul Taberei). Profa mi-a spus că trebuie să se vorbească româneşte, pentru că ăsta a fost ceva mare politician în Bucureşti.
Mai târziu am aflat mai multe despre Moghioroş. De la un tovarăş de al lui din Salonta, îl chema Gál sau Gáll, (dar la numele lui de botez nu mai amintesc). Când eram în liceu am luat un interviu de la acest Gál (sau Gáll) pentru ziarul local din Bihor (Fáklya), în care spunea că erau bun prieteni el, Moghioroş şi Vasile Luca (el spunea Luka László). Spre deosebire de ceilalţi doi, el nu a făcut carieră, pentru că nu a plecat în URSS înainte de război. Ulterior nu regreta pentru că astfel a scăpat de epurările lui Ceauşescu. Tov. Gál (sau Gáll) îmi părea că era frustrat. Nu a spus, decât cu jumătate de gură, dar am înţeles, că s-a înşelat în doctrina comunistă. Regreta foarte mult pe „Mogyorós Sanyi” pentru că el sincer a crezut în idealurile comunismului. A făcut şi „lucruri necurate”, crezând că scopul scuză mijloacele. Dar lucrurile nu au confirmat crezul lui Sanyi. Nu a fost om rău, dar avea puţină şcoală şi a fost uşor de manipulat. Păcat, mare păcat pentru el – recunoştea şi a şters o lacrimă din colţul ochiului.
Interviul nu a apărut niciodată.
Székely Ervin rádiós blogja 