Posts Tagged ‘Fluture’

h1

Jurnal SMILA nr. 73 Crima

augusztus 29, 2016

Aseară am pornit de la Oradea la Bucureşti cu trenul. Am călătorit în vagon de dormit. Vagonul în care aveam bilet a fost ataşat la Oradea la garnitura care venea de la Satu Mare. Până atunci vagonul a stat în arşiţa şi s-a înfierbântat. Când m-am urcat, în compartiment a fost vreo 40 de grade, şi eu transpiram ca un cal. Când trenul a plecat am deschis geamul cât s-a putut de mare. După Aleşd – când temperatura din compartiment a devenit mai suportabilă – am scos o carte a unui scriitor popular din Ungaria, Vámos Miklós şi am început să citesc. Bine, ştiu, literaţi mai simandicoşi, fac nazuri, când vine vorba de Vámos, spun că ceea ce scrie el nici nu este literatură adevărată, ci doar povestiri fără substanţă, o lectură uşoară pe care putem citi în vacanţe fără să stricăm buna noastră dispoziţie şi fără să supunem creierul nostru la vre-un efort mai considerabil. Eu când vine vorba de literatură sunt omnivor, iar Vámos îmi este deosebit de simpatic, pentru că nu-şi propune să dea răspuns la marile întrebări ale Universului, ale omenirii, sau măcar ale poporului (naţiunii, neamului, tribului etc.) nostru, nu se preface că ştie secretul vieţii, pur şi simplu povesteşte numai, dar o face cu talent, captivant şi cu mult umor. Acum la bătrâneţe ,mă şi obosesc teoriile despre schimbarea lumii. E adevărat, am citit şi eu o schiţă a lui Karinthy: Találkozás egy fiatalemberrel (= Întâlnire cu un tânăr) în care autorul confruntă propria lui persoana care a devenit uşor conformistă cu visurile şi ambiţiile pe care le avea când era tânăr. Da. M-am întâlnit şi eu cu acest tânăr, dar l-am trimis la plimbare.

pillangó

Deci, l-am citit pe Vámos, când dintr-o dată o insectă asemănătoare cu un ţânţar, dar mult mai mare, şi cu picioare mai scurte s-a plonjat pe plapuma mea. Probabil a căzut prin geamul deschis. Nu-mi plac insectele. Când eram copil o familie de viespi a făcut cuib în locaşul ruloului de pe geam şi mă teroriza (până când tatăl meu nu a descoperit cuibul), iar în apartamentul de bloc unde stau cu chirie în capitala din când în când apar nişte gândaci de bucătărie, şi deşi nu-mi place să le omor, sunt obligat să o fac, altfel se răspândesc. Mai nou utilizez împotriva lor o armă chimică, un spray, care pulverizează un gaz paralizant, care le omoară în câteva secunde. Pe această fluture (sau ce era) însă nu am vrut să-l omor, că am citit şi eu poezia lui Ady Endre: Megöltem egy pillangót (=Am omorât un fluture, este o poezie alegorică a lui Ady, în care condamnă crima, mânia războiului, pasiunea de a ucide a minţilor bolnave) şi m-am temut ca distrugerea acestei insecte să nu cumva să scoate din mine perversiunea unui ucigaş în serie (D-na psiholog Emma Toader ar putea să analizeze mai profund fenomenul). M-aş fi mulţumit doar cu atâta să-l alung pe fluture (sau ce era) de pe plapumă cu o lovitură rapidă a degetului. Astfel s-ar fi ridicat în aer şi poate găsea ieşirea prin geam. Nu aşa s-a întâmplat.

Gestul meu probabil a fost mai puternic decât doream şi artropoda a căzut jos, unde mişca disperată una din aripi. Am crezut că l-am rănit mortal, şi după această întâmplare este mai indicat să o omor, decât să o las în viaţă, scurtând astfel suferinţele. Cu flaconul de apă am lovit peste insectă, însă probabil am ratat lovitura, pentru că nu am găsit cadavrul ei nici pe flacon şi nici pe podea. Nu contează – m-am liniştit – dacă a putut să ia zborul, atunci are şanse să trăiască, dacă a murit, asta e, oricum nu merită să o caut, aşa că m-am reîntors la Vámos, dar mai înainte am închis geamul să nu mai vine şi alţi musafiri nepoftiţi.

M-am trezit în Braşov. Trenul staţiona în gară, deja era lumină afară. Văd că pe geam în afară (aşa credeam eu) stă o insectă exact aşa cum arăta cea care m-a vizitat pe mine. Sigur este ceva invazia a acestor fluturi (sau ce sunt). Am fost curios să văd când o să zboară de pe geam. Trenul a pornit încet, dar insecta a rămas acolo şi atunci când mergeam cu o viteză de cca. 70-80 de km/oră. Este adevărat că din când în când încerca să-şi schimbe poziţia şi mişca una din aripi. M-am tot gândit cum de nu cade în vântul puternic şi rece creată de mişcareas trenului. Singura explicaţie logică mi s-a părut că fluturele (sau ce era) a fost „călcat” de tren. Probabil a vrut să vină la lumina pe care a văzut în compartiment şi s-a lipit de geam. M-am gândit să-l ajut să plece. Ridicam geamul şi abia atunci constatam că fluturele (sau ce era) nu era în afara ci înauntru şi de aceea nu putea să zboare pentru că îi lipsea una din aripi (că totuşi cum a ajuns acolo, este o enigmă). Era deci clar că aceasta insectă este a mea, pe care am rănit-o de două ori, dar nu am omorât-o niciodată. Acuma însă trebuie să o fac, oricum ar muri în scurt timp. Am luat cartea lui Vámos (cine a spus că cu o carte nu se poate ucide) şi am lipit-o de geam pe insectă căreia iam cauzat – involuntar – atâta suferinţe. Fluturele (sau ce era) cădea încet balansând în aer şi a căzut între masa rabatabilă care acoperea chiuveta şi peretele laterală a vagonului. Mie mi s-a părut că în timp ce cădea încerca să zboare cu singura aripă rămasă.

Reklámok