Posts Tagged ‘opereta’

h1

Jurnal SMILA nr. 78. Contele Boni şi războiul mondial

június 25, 2017

Opereta Silvia, prezentată de Opera din Craiova

Am crescut într-un mediu preponderent unguresc. Deşi opereta nu era muzica generaţiei mele, totuşi nu am putut (dar poate că nici nu am vrut) să evit să cunosc cele mai populare şlagăre de operetă. A fost un moment al chefurilor din tinereţe, când această muzică ne-a exprimat cel mai bine emoţiile. Atunci am cântat cu frenezie versurile despre Hajmási Péter şi Hajmási Pál, despre barometrul care indică vreme ploioasă, motiv pentru care noi chefuim de zor şi sărim în contrabas (povestea, se pare că nu este o pură ficţiune, un nabab budapestan s-ar fi aruncat – la propriu – în contrabasul lăutarului, pentru că nu i-a convenit cum a interpretat un anumit cântec).

Silvia

În fine, tot ce am înţeles eu din operetă, este că e o muzică melodioasă, proaspătă, tocmai bună pentru o distracţie neumbrită de problemele realităţii. Opereta creează o lume iluzorie şi idilică. Muzica, dansul, umorul sunt de apreciat doar pentru valoarea lor intrinsecă. Este o manifestare l’art pour l’art prin excelenţă. Nu aştepţi de la o operetă să-ți dea răspunsul la întrebarea a fi sau a nu fi. Dacă spectacolul în sine este de calitate, atunci opereta este bună, dacă nu, atunci degeaba apelează la mesaje filozofice, la dramatizarea acţiunii, tot mediocră va rămâne. Trebuie să acceptăm că Strauss, Kálmán sau Zerkovitz nu sunt Michelangelo, Shakespeare sau Schopenhauer.

Opereta Silvia, a lui Kálmán Imre, reprezintă piesa emblematică a operetei maghiare (sau mai bine spus: a monarhiei austro-ungare). Are toate ingredientele succesului, valsul wienez, ceardaş-ul unguresc, o piesă fără patetism sau soluţii nenaturale, e ca o poveste populară foarte frumoasă despre puterea dragostei, care mătură din cale şi cele mai rigide convenţii sociale. Cel puţin asta am înţeles eu din Silvia până acum.

Dar aparent lucrurile se schimbă. Fiind un consumator ocazional de cultură, m-am obişnuit cu faptul că creaţiile artistice clasice sunt reinterpretate (câteva piese de teatru seamănă doar ici-colo cu originalul), operele lui Verdi şi Bizet se cântă în costumaţie contemporană etc. Nu am nicio problemă cu acest fenomen. Dimpotrivă îmi plac experienţele noi, care mă obligă să abandonez clişeele clasice şi să interpretez eu, personal şi pentru mine marile creaţii ale omenirii. Totul este bine, până când ajungem la operetă. Ei bine, aici nu merge. Pentru că, dacă încep să meditez pe o muzică spumoasă şi antrenantă asupra părții întunecate a caracterului uman, a rigidităţii şi anacronismului Monarhiei care tocmai se prăbuşeşte aşijderea Ducelui Cecilia în Abazia, atunci s-a pierdut şi distracţia şi mesajul de substanţă al regizorului.

Or, interpretarea lui Kürthy András (din Ungaria), cel care a regizat opereta Silvia prezentată ieri (24 iunie) la Teatrul de Stat din Oradea de către Opera din Craiova, exact acest lucru a făcut. A dramatizat şi a contextualizat Silvia (gândindu-se probabil la cei 100 de ani scurși de la primul război mondial), creând un contrast inutil între şlagărele plăcute de operetă şi mesajul artistic nesusţinut de mijloace artistice.

Ceea ce este păcat, pentru că actorii au cântat şi au jucat bine. Narcisa Brumar în rolul Silviei a fost constantă şi foarte concentrată, a cântat frumos, convingător şi în acelaşi timp nu a ieşit din rolul divei fermecătoare. Laurenţiu Nicu s-a simţit bine în rolul Contelui Boni, personajul boem, uşuratic, iubăreţ şi distrat, ca şi cum rolul ar fi fost croit pentru el. O voce absolut extraordinară – cu accente dramatice – am cunoscut ascultându-l pe Bogdan Zahariea în rolul Prinţului Edvin. Foarte bune au fost de asemenea şi Edit Mag şi Noemi Modra în rolurile Ducesei Cecilia, respectiv al Contesei Stázi. Am apreciat umorul şi talentul actoricesc al lui Dan Cornescu în rolul domnului Feri şi desigur nu putem să nu-l amintim pe Gabriel Marciu în rolul lui Miska.

Reklámok