h1

Jurnal SMILA nr. 54. Gambrinus

március 9, 2016

Ca băutor de bere nu puteam să ratez Berăria Gambrinus de pe Bulevardul Elisabeta. Ca şi în cazul Carucu bere este vorba de un loc cu tradiţie, care în anii 80 s-a degradat (a devenit o cârciumă ordinară), după care a fost închis mult timp, iar relativ recent a fost restaurat şi s-a deschis din nou. Noii propretari au încercat să redea stabilimentului gloria lui de altă dată.

Dacă ar trebui să caracterizez cu un singur cuvânt Gambrinus, atunci acesta ar fi „mediocru”. Restaurarea nu a reuşit prea bine. A ieşit ceva mixt între Carucu bere şi un bar din districtul roşu din Amsterdam. Nu are personalitate şi nici foarte mult gust. Este adevărat că nici arhitectura clădirii nu prea l-a ajutat pe designer, pentru că localul e destul de îngust. Tejgheaua e cât de cât reuşit, dar figura care stă deasupra dozatoarelor de bere e ca şi cum ar fi fost împrumutată de la teatrul Ţăndărică.

Gambrinus_1

Servirea: Greşeli majore nu le pot reproşa chelnerilor, dar mi s-a părut că nu servirea clienţilor este prioritatea lor. Dacă chiar nu mai aveau altceva ce face, atunci veneau la mese.

Mâncarea: Am remarcat că meniul a încercat să creeze o oarecare atmosferă antebelică, denumind felurile după operele lui Caragiale: Brânzicuţa Zefimiţei, Creier pentru Dandanache, Momiţe a la Farfuridi, Salata lui Bubico, Platoul lui Zoe etc. Nu ar fii cu aceasta nici o problemă, dacă şi alte elemente ale restaurantului aminteau de marele scriitor. Aşa însă săracul Caragiale era foarte străin de loc, şi stătea stingher înghesuit pe paginile meniului. Am mâncat ciorbă de burtă. Destul de bun, dar nu excelent.

Gambrinus_2

În schimb rasolul de vită cu hrean era insuficient fiert şi nu avea nici un gust. În plus nu am înţeles ce căutau bălăriile acelea lângă carne (în special ruccola m-a deranjat, care este o rudă a păpădiei; asta încă nu ar fii o problemă, dar nici cum nu merge cu rasolul de vită, de altfel ruccola crudă nu are nici un gust, dacă vreţi să elibereze ceva aromă, atunci puneţi în tigaie şi prăjiţi un pic sau presăraţi pe pizza).

Gambrinus_3

Fiind vorba despre berărie aş fii aşteptat ca să fie mai multe sortimente de bere. La draft însă se găsesc numai produse de Heineken (Silva, Ciuc, Edelweiss) iar la sticlă Gambrinus. Cam acest sortiment există şi la Salonta la cârciuma de lângă piaţă.

Notarea:

Ambianţă: 6

Servirea: 6

Mâncarea: 5

Raport preţ/calitate: 8,50 (nu e foarte scump, dar faţă de servicii pare mult)

Hozzászólás